Cred cã în mintea oricui a urmãrit desfãºurarea evenimentelor la timpul respectiv a rãmas întipãritã imaginea procurorului în pulovãr revoluþionar care a rostit rechizitoriul la adresa cuplului de dictatori în celebrul proces de la Târgoviºte. Evoca acesta înfometarea poporului, cele 60.000 de victime de la Timiºoara, conturile din strãinãtate. Pe baza acestui rechizitoriu necruþãtor, completul a decis sentinþa: condamnare la moarte. Atât de la sine înþeleasã pãrea aceasta încât avocatul desemnat sã-i apere a uitat sã facã gestul elementar al solicitãrii recursului. Drept urmare, sentinþa a fost executatã pe loc. La zidul cazãrmii... Citind astãzi interviurile generalului Dan Voinea, cel care alcãtuieºte într-o manierã adeseori demnã de best-seller-urile SF, dosarul Revoluþiei, nu pot sã mã împiedic sã-mi imaginez urmãtoarea scenã: în drum spre locul execuþiei, dictatorul se întoarce spre procuror, îl priveºte în ochi ºi-i spune: "Dane, ai grijã de popor! Vegheazã ca nimeni sã nu întineze nobilele idealuri ale justiþiei socialiste! Pedepseºte-i aspru pe cei care atenteazã la siguranþa statului de drept ºi a ordinii publice!" Nici dacã aceastã scenã ar fi fost realã, nu cred cã dl general Dan Voinea ºi-ar fi îndeplinit mai bine misiunea. Ba, uneori am chiar senzaþia cã pe acest palier nu s-a schimbat nimic. Cã revoluþia a fost înnãbuºitã ºi cã acum asistãm la aplicarea legalitãþii socialiste. Iar generalul Voinea, fidel misiunii încredinþate, cautã vinovaþii ºi încearcã sã stabileascã vinovãþiile. Este, desigur, necesar sã ºtim ce s-a întâmplat, cu adevãrat, în acel decembrie de care ne despart, iatã, 17 ani. Dar ideea anchetãrii unei revoluþii mi se pare unicã în analele justiþiei. În primul rând pentru cã o revoluþie constituie o abatere totalã de la orice reguli ºi sistem juridic, pentru cã altfel nici n-ar fi posibilã. De anchetat sunt anchetate doar tentativele nereuºite. Niciodatã învingãtorii nu se auto-ancheteazã ºi auto-pedepsesc. Mai mult: în funcþie de ce norme juridice sunt apreciate faptele produse în decembrie? Ce legi funcþionau? Cele ale dictaturii. Cum poþi pune semnul egalitãþii între modul în care este apreciatã o situaþie acum, ºi cum era atunci? Ne spune acum dl Voinea cã n-au existat teroriºti. Dar atunci, credea cineva cã nu existã? Era cineva care sã nu se teamã? Desigur, au murit oameni nevinovaþi. Dar acesta este preþul pe care-l plãteºte o societate aflatã la o rãscruce a destinului sãu. O revoluþie nu este un plan de stat-major. Ea se naºte ºi se manifestã dintr-o sumã de întâmplãri, emoþii, erori al cãror rezultat este, în cele din urmã, libertatea. Sau iluzia ei. De aceea, efortul generalului Voinea ºi al celor care i-au încredinþat aceastã misiune - cu siguranþã persoane care în decembrie '89 au stat în faþa televizorului, aºteptând sã vadã încotro înclinã balanþa - mi se pare inutil, pãgubos ºi dezonorant pentru cei care-l promoveazã ºi-l aplicã. În mormântul sãu necunoscut, probabil cã Ceauºescu îºi freacã mulþumit mâinile: testamentul sãu este pus în aplicare.