În momentul în care președintele Bush este gata să dea semnalul unei noi cruciade împotriva celor care găzduiesc și alimentează terorismul internațional, în America face ravagii un terorist... național. Un lunetist alege la întâmplare victimele, pe stradă, în parcări, la magazine, le fixează prin vizorul lunetei și le trimite mesajul său mortal. Zona în care s-au înregistrat deja aproape zece victime este paralizată de spaimă. Oamenii se tem să mai iasă din casă și trăiesc cu groaza că în orice moment ei pot fi cei aleși pentru ca asasinul să-și pună sinistra semnătură. Între atacul de la World Trade Center și lunetistul din Virginia există o diferență netă, în favoarea acestuia din urmă: în timp ce oamenii lui Bin Laden au lovit, crunt, dureros, dar în locul și momentul ales, lunetistul este o prezență amenințătoare permanentă. Nici nu știm măcar dacă este vorba despre unul singur sau mai mulți. Nu știm nici măcar motivul pentru care a declanșat teroarea. Știm doar că există și că poate lovi oricând și oriunde. Este, poate, cea mai monstruoasă și mai completă definiție a terorismului. Ca și în cazul bacililor de antrax: scrisorile ucigașe puteau fi destinate oricui, și puteau omorî, fără a alege, mesageri sau primitori. America se afla în fața unei noi provocări și nu atât ucigașul în sine este mai de temut, cât valul de teroare pe care-l poate instiga printre alții asemeni lui. Cum spuneam, America se vede confruntată cu propriii săi teroriști, de departe mai periculoși și mai amenințători decât ai altora. Persoane ale căror rațiuni teroriste sunt ori obscure, ori enorme. Până la WTC, cele mai dureroase lovituri America le-a primit tot de la teroriștii săi - un Mc Veigh sau Unabomber sunt doar două exemple. Și nici atacul de la WTC nu pare să fi fost posibil fără suport din interior, dacă analizăm bine lucrurile. Așa încât, este greu de presupus că, înainte de a-și întoarce fața cu hotărâre spre sine, spre propriile-i probleme, America va reuși să curme terorismul odată cu Saddam Husein. |