Dacă incidentul cu grenadă sau bombă artizanală (este inadmisibil că marii noștri specialiști în armament și explozivi n-au fost încă în stare să determine despre ce a fost vorba) s-ar fi produs la o școală din cartierul Ferentari, vâlva n-ar fi fost, poate, atât de mare, iar căutarea - a nu se știe exact ce - n-ar fi fost atât de amplă. Dar liceul 'Monet' este școala VIP-urilor - învață aici chiar fiul premierului - iar la doar câteva sute de metri se află locuința președintelui. Suficiente motive pentru a face din incidentul cu bombă, un eveniment. Astfel de incidente, mai clare și chiar mai grave, au mai fost în România. Ele n-au fost însă catalogate ca teroriste tocmai pentru a nu agita spiritele. Specialiștii noștri în materie le-au tras, discret de pe "Edgar Quinet"-ul terorismului, pe "Academia" infracționalității obișnuite. Despre ce e vorba acum? Din simplul fapt că atacul nu a fost revendicat de cineva se poate trage concluzia că nu este vorba despre un act care are ca scop să semene teroare, în schimbul unei revendicări anume. Cei (sau cel?) care a(u) aruncat grenada/bomba artizanală nici măcar nu cred că au mizat pe efectul distructiv al acesteia. Cred că a fost vorba, mai degrabă, de un experiment tembel al vreunui "descreierat" - cum bine a punctat premierul în declarația sa - care a dorit prin aceasta să-și dovedească ceva sie însuși. Un frustrat din amor, sau din învățătură, foarte probabil coleg sau cunoștiință cu cineva din acest lucru. Din păcate, la noi nu există meseria de "profiler" - de psiholog capabil să intre în pielea infractorilor și să le descifreze modul de gândire, dar dacă ar fi unul, pun pariu că aceasta ar fi concluzia la care s-ar ajunge. În isteria care s-a declanșat s-au pus două probleme. Una falsă și una reală. Cea falsă este: cum îi protejăm pe elevi în fața unor incidente de acest fel? N-avem cum! Acte de genul acesta nu pot fi prevenite. Ca și cutremurele. Ele se produc, pur și simplu. Abia după aceea poți să te gândești cum să limitezi efectele. Dar să prevezi că peste o lună, la nu știu ce școală din Caracal, un alt descreierat să dea cu vreo tiribombă este practic imposibil. Chiar dacă s-ar pune câte o patrulă la intrarea în fiecare școală și tot ar fi degeaba. Cea reală este următoarea: de 12 ani încoace, odată cu celelalte liberalizări, s-a liberalizat și regimul armamentului. Pe lângă miile de arme dispărute la revoluție, au dispărut altele din depozitele armatei. Tot mai neglijent păzite și unde verificări sau inventare nu s-au mai făcut de pe timpul lui Ceaușescu. În aceste condiții nimănui nu-i poate fi prea greu să-și procure o armă, o grenadă sau chiar o bazooka. Amintiți-vă că doar acum vreo doi ani, lângă o mașină din parcarea palatului CFR a fost găsită o sacoșă cu grenade. Despre care nu s-a aflat nici până astăzi de unde lipseau... |