A fost cât pe ce ca o măsură luată de municipalitate să ne teleporteze, brutal, într-un trecut încă prezent în memoria noastră afectivă: oprirea circulaţiei.Din punctul de vedere al edilului Murgeanu, o astfel de măsura era, până la un punct, justificată. Deja, după 24 de ore de ninsoare continuă, perspectiva menţinerii în funcţiune a arterelor de circulaţie devenise problematică, iar răgazul oferit de week-end se consuma văzând cu ochii. Şi, probabil că nu există perspectivă mai dezagreabilă pentru administraţia unui oraş decât aceea a declanşării corului tradiţional de acuze şi reproşuri la adresa 'incapacităţii' de a gestiona o situaţie extremă precum aceasta.Că lucrurile nu au luat o asemenea întorsătură este bine, şi pentru primar şi pentru cetăţeni. Pentru că nimic n-ar fi fost mai neplăcut decât o rememorare pe viu a unui abuz care a adăugat doza sa de nemulţumiri şi de amărăciune la cele pe care românul le suporta în mod obişnuit.Celebrele şi de tristă amintire 'opriri ale circulaţiei' au făcut parte dintr-o politică prin care regimul comunist dorea să controleze total viaţa ceatăţeanului. Automobilul şi circulaţia rutieră erau văzute ca una dintre ultimele libertăţi necenzurate, care permitea o evadare, fie ea şi iluzorie, de sub controlul general. De aici şi sumedenia de măsuri restrictive, fie că a fost vorba de raţia de benzină, sau de circulaţia alternativă - o duminică da, alta ba, până la oprirea definitivă a circulaţiei. Fenomenul a devenit cronic, de prin '84-'85, când sub pretextul unor ninsori abundente, circulaţia a fost interzisă. Ideea i-a plăcut atât de mult lui Ceauşescu - care putea să exporte liniştit benzina economisită şi să ignore necesităţile reţelelor rutiere - încât până la căderea sa n-a mai scăpat nici un prilej. Oamenii aşteptau cu inima strânsă prima ninsoare, când semnalul opririi era general, indiferent de starea vremii în restul ţării şi doar o minune mai făcea ca măsura să înceteze până la Paşte chiar dacă zăpada dispăruse de mult. A fost, poate, unul dintre cele mai iritante exerciţii de umilire a cetăţeanului şi lui i se datorează un bun procent din starea generală de nemulţumire care l-a măturat pe dictator de la putere.Este motivul pentru care cred că reeditarea măsurii, indiferent de natura condiţiilor prezente, ar fi fost un gest cel puţin riscant.