Nimănui nu-i poate fi dragă ideea de cenzură mai ales nouă, românilor, care timp de o jumătate de secol am suportat acest tratament prin care cineva, altcineva, hotăra ce trebuie să ştim şi ce nu, ce trebuie să citim şi ce nu, ce trebuie să privim şi ce nu. Odată cu raţia de libertate din 22 decembrie 1989, ne-am luat-o şi pe aceea a eliminării definitive a oricărei forme de cenzură, a oricărei interdicţii puse în calea dreptului la liberă informare şi exprimare. Avem, din acest punct de vedere, o situaţie de invidiat: nici un alt drept nu a fost atât de repede şi de definitiv asumat ca acesta! Trăim, de 12 ani, într-un climat informaţional şi cultural din care nimic nu lipseşte. Nici măcar dreptul la subcultură sau la echivoc moral. Am aici două exemple recente. Primul este cel al Revelionului organizat de una dintre televiziunile noastre fruntaşe în Piaţa Palatului, locul unde au avut loc dramaticele momente ale Revoluţiei. Acolo, un cor deşănţat a proclamat dreptul la libera circulaţie în Europa. A făcut-o într-un mod în care orice persoană de bun simţ ar fi trebuit să închidă televizorul. Cu trivialităţi  devenite monedă curentă, cu libidinozitate, cu autobăşcălie dubioasă. Echipa de creatori a uzat de toate drepturile jegoase pe care şi le poate permite cel care nu face nici un fel de diferenţă între moralitate şi imoralitate, între satira subţire şi băşcălia grosolană, între ironie şi înjurătură. Totul live, totul în direct şi la o oră de vârf cum nu sunt multe într-un an. Al doilea exemplu provine de la o televiziune pereche şi datează de joi seară când a fost programat filmul artistic "Poveştile oraşului". În spatele triunghiului din colţul ecranului se derula o veritabilă acţiune de propagandă a homosexualităţii! Telespectatorul român a avut prilejul să vadă, în direct şi, deasemenea, la o oră de vârf, nu doar ce sentimente nutreşte această minoritate, dar şi ce tehnici foloseşte. Bărbaţi goi, giugiulindu-se pe sub şi pe deasupra cearşafurilor, sărutându-se pasional pe stradă şi manifestându-şi plenar trăirile au ocupat aproape o jumătate din timpul rezervat acestei pelicule pentru care CNA-ul ar trebui să găsească o altă figură geometrică pentru a-i avertiza pe cei cu apucături sexuale normale că au de-a face cu o incursiune într-un domeniu nerecomandat nici măcar părinţilor. Televiziunea în cauză a vrut, probabil, să demonstreze că este mai sensibilă decât altele la noul curs europenist al drepturilor minorităţilor. A făcut-o însă, flagrant, în detrimentul majorităţii. Am evocat acele două episoade dorind să spun că în aceste ocazii am regretat absenţa odioasei cenzuri.