Timp de câteva zile gazetele au fost pline de semnale de indignare exprimate de clasa politicã (adversã) faþã de maniera în care, la o manifestare de la Chiºinãu, dl Iliescu a taxat atacurile la adresa sa venite din partea a doi congresmeni americani. „Trebuie sã-i plesnim peste bot ca sã stea în banca lor!" - a afirmat, textual, cel din cauza cãruia cei doi politicieni de peste ocean s-ar putea sã-ºi dea demisia dintr-un „Comitet Helsinki".
Cum spuneam, þâþâielile indignate din vârful buzelor au constituit fundalul sonor prin care delicaþii noºtri politicieni au dezaprobat violenþa de limbaj a dlui Iliescu, cerând neîntârziat scuze ºi retractãri. Ba, mai mult, primul sãu adjunct, dl Nãstase, s-a grãbit sã-1 justifice prin fireºtile „slãbiciuni omeneºti" de care ºeful sãu n-ar fi strãin.
"O nouã gafã a lui Iliescu!" - s-au grãbit ºi confraþii sã clameze, temându-se cã, alãturi de alte chestii, mai puþin scuzabile din punct de vedere afectiv, i-ar cauza decisiv în cursa pentru locul pe care l-a pãrãsit în urmã cu aproape patru ani.
Mi-aº permite sã am un punct de vedere oarecum diferit. ÃŽndrãznesc sã cred cã aceasta este una dintre „gafele" bune ale dlui Iliescu. Cã spre deosebire de colegii sãi, politicieni, electoratul nu se formalizeazã de ieºirea sa. Ba, chiar apreciazã - într-un fel - faptul cã liderul PDSR, lãsând la o parte tradiþionala sa „echidistanþã", reacþioneazã mai decis ºi mai fãrã menajamente. Pentru cã electoratului român asta îi lipseºte, în general: oamenii mai hotãrâþi, mai autoritari, care sã adopte o politicã de „stã- pân" - în sensul bun al cuvântului- acela al satului „cu câini". De aceea: nu-mi fac griji (nici n-am de ce) pentru viitorul politic al dlui Iliescu ºi al nici unuia dintre cei care vor candida la preºedinþie, convins cã, cu cât vor ºti sã "plesneascã "mai bine, cu atât vor câºtiga puncte. ªi voturi.