La o recentã întâlnire informalã - aniversarea unui general de poliþie - actorul Vladimir Gãitan ºi-a manifestat nemulþumirea faþã de faptul cã presa trateazã sistematic arta dramaticã într-o tonalitate minorã, fãcând referiri la viaþa politicã.
Actorul nu înþelegea de ce un preºedinte trebuie „sã iasã în scenã"; de ce un prim-ministru sã „evolueze pe o anumitã partiturã"; de ce o discuþie despre buget, de pildã, e musai sã constituie „punctul culminant" al „stagiunii" parlamentare; de ce o dezbatere în Senat trebuie sã fie „dramaticã". ÃŽn general, refuzã sã accepte aceastã „inversare de roluri", în care politica este vãzutã ca o piesã de teatru, cu dis- tribuþii mai proaste ºi mai bune, cu stagiuni catastrofale sau cu actori fãrã talent.
Iatã, însã, cã viaþa pune capac acestei mutaþii, oferindu-ne reversul: transformarea scenei propriu-zise într-o arenã politicã, în care se fac afaceri veroase, se dã ºi se ia mitã, se sfideazã normele democratice, se manifestã liberul-arbitru ºi tendinþele totalitare. Ce mai încolo-încoace: viaþa teatralã devine un câmp de manifestare a... obiceiurilor politice. Ce s-a întâmplat recent la Teatrul Nottara, cu cei doi directori acuzaþi de afaceri necinstite ºi luaþi în colimator de Parchet, sau la Teatrul Cluj-Napoca, unde directorul Dorel Viºan le-a devenit odios colegilor sãi, demonstreazã influenþa nefastã a politicii asupra teatrului, marcând un transfer de termeni ºi idei deloc agreabil, exact opusul celui reclamat de Vladimir Gãitan.