Eu cred că nici Tăriceanu însuși nu mai știe ce meandre ale concretului a parcurs taxa „de primă înmatriculare”, în jurul căreia se învârte precum câinele în jurul cozii, Guvernul. Cu celebra-i capacitate de a se gândi până se răzgândește premierul a anunțat, pe un ton victorios că va suspenda taxa devenită „de înmatriculare”, spre a mai da o gură de aer producătorilor autohtoni și importatorilor de la prima mână, sufocați de afluxul de nestăvilit de rable.
Inițial, taxa cam așa a fost promovată: ca o piedică în calea vechiturilor! S-a și argumentat cu patos, la vremea respectivă, că România va deveni cimitirul Europei, că ne vor polua de ne vor rupe mașinile astea vechi și că singura soluție de înnoire susținută a parcului e această taxă.
Protestele celor care au văzut în ea la o manieră cu niscai motive de interes personale, au frânat avântul înnoitor. Mi-amintesc cu deliciu eforturile de convingere a opiniei publice pe care le făcea ministrul Vosganian și calculele complicate cărora nici el nu le mai dădea de capăt prin care demonstra mecanismul progresist acestei raxe. Rapid, bătălia a căpătat conotații politice, pedeliștii devenind aprigi susținători ai eliminării taxei. Cum calculul ei fusese introdus în prevederile bugetare, iar Uniunea europeană ne amenința cu represalii pe motiv de concurență neloaială și de expunere a consumatorului la riscurile protecționismului, Guvernul a-ntors-o cu 180 de grade: a transformat taxa, dintr-o „sancționare” a poluatorilor, într-una de … descurajare a achizițiilor de mașini noi, conform abracadabrantei motivări că o mașină nouă poluează o perioadă mai lungă de timp decât una veche, de la care te aștepți să-și dea obștescul sfârșit mai repede. Rezultatul: mașinile vechi au început să se reverse, de nici RAR-ul n-a mai putut să le facă față, iar afacerile dealerilor de mașini noi au început să șchiopăteze și să scadă. Semnalul cel mai drastic l-a dat producția națională, atinsă de criza mondială. Închiderile temporare ale producției de la Mioveni afectează întreaga orizontală a producătorilor de echipamente, generalizând efectele negative.
Cu sula-n coaste, guvernul a găsit soluția: suspendarea taxei! Ce te faci însă cu gaura de la buget? În plină criză?
O s-a descurce guvernul! Cel ce urmează. Tăriceanu 3?