Cineva îmi spunea cã, în istoria sa, Elveþia a avut un singur general, ºi acela maior. Desigur, nu este obligatoriu sã ne comparãm cu o þarã neutrã, noi, care de-a lungul istoriei am fost, ca românii imparþiali, ºi cu unii ºi cu alþii, dupã cum ne-au obligat vremurile si poziþia geostrateigcã, dar ceea ce se întâmplã la noi din punctul de vedere al ierarhiilor militare parcã este prea de tot. Recent, prin decret prezidenþial, au mai fost avansaþi vreo duzinã de generali de interne (asta pentru cã tot se intenþioneazã civilizarea instituþiei) ºi sunt tare curios ce ne aratã statistica: pe capetele câtor ostaºi "proºti" stã un general? Inflaþia s-a declanºat imediat dupã revoluþie când, la începutul lui ianuarie, ziarele nu mai pridideau sã publice listele de generali scoºi de la naftalinã pentru a fi "exploataþi", sau ale coloneilor generalizaþi peste noapte. Cei cinci ani de dupã '89 ne oferã exemple de cariere excepþionale, de cãpitani ºi maiori care au parcurs în goanã toate treptele ierarhice, fericind naþiunea cu vipuºtile lor ºi cu stelele mari de pe umeri. Toate acestea sunt manifestãri specifice vremurilor de rãzboi. Noi cu cine ne rãzboim? Nu cumva cu arivismul, lipsa de criterii ºi lipsa de autoritate a celor care nu rezistã ofensivelor de acest fel? Pierzând, dupã cum se vede, bãtãlie dupã bãtãlie? |