Episodul cu scurgerea de informaţii de la MApN ilustrează cât se poate de limpede modul în care organele de anchetă - respectiv procuratura şi poliţia - sunt încă legate, ombilical aproape, de sistemul represiv de care ne place să credem că ne-am desprins în urmă cu 16 ani. Ce-am avut aici? Sesizarea a două gazete care au informat ministerul competent - cel al Apărării - că au intrat în posesia unor informaţii clasificate, referitoare la desfăşurarea de forţe aliate prin Irak, dacă am înţeles bine. Cele două redacţii nu numai că nu au dezvăluit conţinutul dischetelor în posesia cărora au intrat pe căi mai puţin ortodoxe, dar le-au şi remis imediat instituţiei respective. Şi ce face instituţia respectivă? În virtutea unor prevederi vetuste şi, pe alocuri absurde, asmute Parchetul şi Poliţia asupra celor care au sesizat cazul. Cu mascaţi şi în miez de noapte, un gazetar - aflat întâmplător pe filiera acelor documente - este arestat şi prezentat ca un veritabil ter orist care atentează la siguranţa naţională. Altuia îi este întoarsă casa pe dos şi i se confiscă calculatorul. Cei doi şefi de gazete sunt chemaţi să dea cu subsemnatul la Parchet, sub bliţurile şi camerele de luat vederi ale presei. Se pune, practic, în mişcare, întregul mecanism care face din cele mai banale activităţi ale Parchetului veritabile show-uri mediatice. Totul fără bun simţ şi fără noimă, până la urmă, pentru că dacă există vreo vinovăţie în acest caz, ea aparţine angajaţilor ministerului care au făcut, cu intenţie sau nu, să se scurgă aceste informaţii. Nu mai vorbesc de faptul că în prima fază dl Athanasiu ne asigura că dată fiind vechimea informaţiilor (doi ani) nu există nici un risc pentru siguranţa naţională, pentru ca după doar o săptămână să se declanşeze această isterie. Consecinţele acestui episod îmi apar a fi de o gravitate deosebită. Pentru că, pe de o parte, fac din presă o victimă a acestui tip de represiune. Mâine-po imâine, datele secrete de apărare naţională vor fi înlocuite cu cine ştie ce date despre personalităţi investigate pe motive de corupţie şi vom asista la umflarea cu mascaţi a tuturor gazetarilor care vor avea lipsa de inspiraţie să se ocupe de aşa ceva. Pe de o parte, acţiunea aceasta în forţă induce în opinia publică sentimentul recrudescenţei tentaţiei represive a statului. Simplul cetăţean se poate afla oricând în situaţia ca găsind la ghena de gunoi un CD să fie luat pe sus de mascaţi şi depus în cine ştie ce Abu Ghraib românesc pentru cercetări cu metode speciale. A fost, fără îndoială, o gafă majoră a procurorilor pe care preşedintele Băsescu şi ministrul Macovei îi mângâie pe creştet la bilanţuri cerându-le să nu mai fie atât de sfioşi. Nu sfioşenia este problema lor, ci tocmai reflexul invers, cel care-i face să creadă că sunt deasupra tuturor şi că legea şi regulamentele sunt doar nişte piedici în calea unui adevăr ce poate fi căutat cu orice mi jloace.