Pentru cei care þin cu tot dinadinsul sã vadã relaþia dintre cei doi poli de putere - respectiv "palatele" Victoria ºi Cotroceni - ca pe o competiþie durã între favoriþii celor doi lideri, recenta restructurare guvernamentalã poate fi interpretatã ca un troc: Talpeº contra Rodica Stãnoiu. ªi la remanierea trecutã interpretarea a fost de aceeaºi naturã: remanierea ministrei Puwak s-a fãcut odatã cu a celui mai apropiat colaborator al premierului, ªerban Mihãilescu. Aceste mãsuri luate de fiecare datã în tandem ar avea rolul sã menþinã echilibrul dintre "oamenii lui Nãstase" ºi "oamenii lui Iliescu", într-o structurã care, în mod normal n-ar trebui sã þinã cont decât de performanþa ºi de compatibilitatea membrilor echipei.Din pãcate, acest criteriu pare sã nu funcþioneze. Justificat sau nu, orice schimbare care se produce în structura Executivului dã impresia unei lupte surde pentru dobândirea unei ciudate ºi nefireºti supremaþii. La aceasta concurã ºi etichetele care se lipesc cu surprinzãtoare uºurinþã pe frunþile protagoniºtilor. Astfel, primul guvern, cel din 2001, a apãrut ca o mixturã între cele douã echipe. În timp ce oamenii forte ai premierului au fost consideraþi Mihãilescu, Mitrea, Agathon, Rus, Cozmâncã, echipa formatã din Mircea Paºcu, D.I.Popescu, Hildegard Puwak, Rodica Stãnoiu, Rãzvan Theodorescu, pãrea a-ºi fi dobândit funcþiile datoritã simpatiei care ar fi manifestat-o pentru ei preºedintele. Pe parcurs s-au mai produs unele schimbãri de atitudine ºi de simpatie, Mitrea spre exemplu, distanþându-se de Nãstase, iar D. I. Popescu de Iliescu. Cei mai "fideli" premierului au rãmas Ilie Sârbu ºi Ioan Rus, în timp ce modificãrile operate în structura Executivului au scos, rând pe rând, din joc "partizanii" de genul lui Cozmâncã, Agathon sau ªerban Mihãilescu, aceºtia fãcând loc urmãtorului eºalon, cel compus din Blãnculescu, Bejenariu, Alin Teodorescu ºi Ponta. ªi, uite-aºa, speculaþiile ar putea continua spre deliciul iubitorilor de scenarii. Pãrerea mea sincerã este cã, pe mãsurã ce se apropie finalul de mandat, strategia de grup lasã tot mai mult loc strategiilor individuale, producând miºcãri ºi orientãri dintre cele mai surprinzãtoare, cu treceri dintr-o tranºee în alta cel puþin spectaculoase.