Raportul König-Jansson asupra modului în care se comportă România în perioada de probă europeană, a pus pe foc întreaga suflare politică autohtonă. Nesusţinut la Varşovia din cauză că dl König avea treburi urgente pe acasă, la Viena, şi amânat pentru reuniunea următoare, de la Sofia, Raportul a intrat în mâinile presei care-l comentează după cum îi e uitătura: pieziş; chiorâş sau făcând cu ochiul. Este o adevărată revărsare de satisfacţie perversă, amestecată cu mânie mai mult sau mai puţin proletară, dar în mod cert cu o reverberaţie emoţională ce depăşeşte cu mult importanţa şi semnificaţia sa. Pentru că, stând drept şi judecând strâmb (ori viceversa), ce este, la urma-urmei acest Raport? Ce este, la urma-urmei, această "carantină", această supraveghere, dacă nu un bâlci democratic ce permite atâtor inşi şi atâtor instituţii să-şi dea ifose, să justifice banii comunitari pe care-i papă cu lingura, să pozeze în campioni ai unor noţiuni nici de ei încă bine însuşite? Nu putem să nu recunoaştem că după atâţia lungi ani de dictatură ne este greu, aproape imposibil, să ne adaptăm şi să corespundem unei grile democratice care prin alte părţi s-a construit vreme de câteva sute de ani. Nu sunt cu mult mai presus decât noi nici alţi confraţi de lagăr socialist, pe care doar o spoială, un luciu, îi face să semene cu Europenii mai mult decât noi. Apare clar, deci, că democraţia este un proces în plină desfăşurare şi că mai avem până să-i atingem standardele. Primirea noastră (şi a altora) în Consiliul Europei a corespuns unei necesităţi politice - de care chiar Consiliul a fost conştient - şi nu competitivităţii noastre. Astfel încât agitarea apelor cu acest raport penibil, care ridică la gradul de problemă a democraţiei schimbarea judecătorului Turianu sau eliberarea criminalilor de la Zetea nu reprezintă altceva decât parodia unui joc, în care - în mod normal - ei ar trebui să se facă că fac, iar noi să ne facem că facem. Credeţi cumva că îşi va asuma Europa riscul să ne dea afară din cauza d-lui Turianu? Să fim serioşi! Nu vreau să spun că n-ar trebui să ţinem cont de nişte recomandări reale, dar nici să  rezonăm ca băgaţi în priză la toate balivernele şi inepţiile cuprinse în raportul celor doi domni - la urma-urmelor şi ei nişte inşi care au ajuns unde au ajuns, cum au ajuns şi unii de-ai noştri unde-au ajuns, şi pe care-i duce capul atât cât îi duce. Rapoartele sunt şi ele de mai multe feluri şi am moştenit de la vechiul sistem practica falselor raportări. În cazul de faţă - farse raportări. (Reprodus integral din "Libertatea" - sâmbătă, 21 mai 1994) *Tranzacţiile tranziţiei