Dincolo de tragedia căreia i-au căzut victime - în mod absurd -pasagerii celor patru avioane folosite de către teroriști ca veritabile rachete de atac, se desprinde un mare semn de întrebare: cum de nu au reacționat cei între 50 și 100 de pasageri din fiecare avion în fața celor doar 4 sau 5 teroriști? Cum de s-au lăsat mânați spre moarte când ar fi avut șansa să-i copleșească pe teroriștii înarmați doar cu cuțite? Răspunsul nu este deloc simplu și el ține, în primul rând, de un anume stereotip al acțiunilor de acest gen, în care există o alternativă: aceea a îndeplinirii condițiilor puse de teroriști. Or, de data asta, ei n-au pus nici o condiție. Pasagerii nu aveau de unde să știe acest lucru și probabil că au sperat într-o ultimă șansă. Avea, însă, această ultimă șansă vreo justificare, după înjunghierea stewardeselor și - foarte probabilă - a piloților scoși din cabina lor de rumoarea produsă? Și dacă ar fi reacționat în aceste condiții, la ce ar fi folosit? Ar fi murit, probabil, oricum, într-un avion la ale cărui comenzi nu mai avea cine să se așeze. Ar mai fi fost, desigur o șansă: evitarea țintei și prăbușirea în locuri unde numărul victimelor terestre să fie mai mic. Există chiar posibilitatea ca singura reacție de acest gen a pasagerilor - cea care s-ar fi putut produce în avionul prăbușit lângă Pittsburg, dar despre care există bănuiala că ar fi fost doborât de către un avion de vânătoare pentru a împiedica un impact cu Casa Albă pe a cărei traiectorie acesta părea să fi fost înscris să poată fi considerată un act de eroism, marele act de eroism al acestui război. Cu siguranță însă că ceea ce i-a făcut practic de neînvins pe teroriști a fost tocmai decizia lor de a nu admite o alternativă la îndeplinirea unei misiuni al cărui preț era propria lor viață. Aici rezidă cea mai teribilă întrebare legată de atacurile teroriste din 11 septembrie: ce ideologie, ce tehnică de spălare a creierelor, ce filozofie a fost în stare să le sădească în minte o decizie care a fost menținută pe parcursul îndelungatei perioade de pregătire? Cine stăpânește o asemenea armă va fi, desigur, extrem de greu de anihilat. Dar imperios necesar. |