CSAT-ul începe sã aibe un rol concret în politica româneascã: e locul unde cad capete. Acolo a cãzut ºi capul lui Atanasiu, apoi capetele ºefilor de servicii secrete, dupã fuga lui Hayssam, iar acum capul ºefului Poliþiei Române. Mai precis, CSAT este „laboratorul” în care preºedintele Bãsescu preparã reþeta viitoarelor decapitãri. E drept cã de data asta capul vizat era ceva mai sus pe scara ierarhicã, dar a fost bun ºi cel al ºefului Poliþiei. Pentru cã opinia publicã a conchis: preºedintele este singurul care se mai opune jafului sistematic asupra bunului public pe care-l practicã administratorii temporari ai acestuia.
Nu ºtiu, deocamdatã, cât e de mare implicarea ºefului Poliþiei, Gheorghe Popa, în afacerea cu dotarea maºinilor. Personal, nu cred. Din cât l-am cunoscut, Popa este un om corect ºi instruit – autor de patente ºi cercetãri criminalistice recunoscute pe plan mondial – dar a avut sub el o veritabilã ºerpãrie de cadre care toatã viaþa nu s-au ocupat cu altceva decât cu prãduirea bugetului. Probabil cã la o verificare scrupuloasã se va ajunge la concluzia cã ãsta este preþul real al echipamentelor ºi al îmbunãtãþirilor aduse maºinilor. Problema de fond este însã alta: dacã poliþia românã îºi putea permite – din decenþã dacã nu din alte motive – sã beneficieze de echipamente superperformante în condiþiile în care îi lipsesc acut oamenii apþi sã le utilizeze. Degeaba îi pui poliþistului de caraulã aparaturã sofisticatã în maºinã dacã scopul final rãmâne ºpaga încasatã de la cei care calcã pe bec. Probabil cã faza avutã în vedere de specialiºtii în achiziþii ai poliþiei e valabilã peste vreo 10 ani. Banii însã se plãtesc acum. ªi mi-e teamã cã sacrificarea lui Gheorghe Popa nu rezolvã nimic, pentru cã contractul e în desfãºurare, are clauze stricte, ºi rezilierea va provoca pagube mai mari decât execuþia sa.
Pânã la urmã povestea asta ilustreazã în mod strãlucit haosul ºi domnia bunului plac din i stituþiile publice, unde se cheltuie sume imense pe tot felul de pretexte fanteziste, fãrã ca cineva sã aibe autoritatea de a le stopa. Este reprezentativã pentru condiþia Guvernului Tãriceanu, de cel mai slab ºi mai incompetent guvern post-revoluþionar, neînstare sã controleze ºi sã administreze ce se întâmplã în subordinea sa. Un guvern în care fiecare ministru, ºef de agenþie, director, este un soi de Vodã care face ce vrea în feuda sa, unde se aplicã regula bunului plac, fãrã sã rãspundã cu adevãrat vreodatã. Acesta este, cred, unul dintre motivele principale pentru care, în ciuda creºterii economice, nu se gãsesc bani pentru douã direcþii importante: investiþiile fundamentale în infrastructurã ºi onorarea obligaþiei elementare de a acorda pãturilor defavorizate ale populaþiei suportul pentru un trai decent. Nu sunt bani pentru salariile profesorilor – zice acelaºi Tãriceanu care patroneazã liniºtit dezmãþul bugetar al nomenclaturii de stat!