Ultimele schimbări făcute de guvern la unele prefecturi au ridicat din nou problema politizării acestor instituții. Democrații au țipat ca din gură de șarpe că Puterea s-a atins de oamenii care,de fapt, nu mai erau ai lor, ci ai Puterii înseși. Când foștii prefecți puși de social-democrați au fost schimbați, la rândul lor, cu liberali sau democrați, operațiunea li s-a părut perfect legitimă. Acum nu li se mai pare. Pentru că, zic Bocii și Videnii, asta înseamnă politizare. După filosofia lor de ultimă oră, ca să dovedească cât este de neimplicat politic, un guvern ar trebui să numească în funcțiile de prefect ori apolitici ori reprezentanți ai altor partide.
În fond, un lucru simplu și clar le scapă acestor domni, prea înrăiți de excluderea lor brutală de la ciolan: prefectul este reprezentantul Guvernului, nu al Opoziției, nu al Societății civile sau a altor organizații. Poate că este normal ca pe timpul mandatului să renunțe la tutela (formală) de partid. Dar asta nu înseamnă că are dreptul să facă o politică independentă sau, cum le-ar place unora, contrară aceluia a guvernului. În fond, schimbându-i pe ultimii democrați rămași în funcții după ieșirea acestora de la guvernare, Tăriceanu n-a făcut decât să clarifice și să normalizeze o situație ambiguă. Aceea în care un partid strigă în gura mare că e în opoziție și înjură guvernul, deși prin oamenii pe care-i are rămași în funcții, guvernează!
Situația din București e mai specială. Dna Mioara Mantale a fost și este un reprezentant al Partidului Democrat. N-am auzit să-și fi dat demisia. Dânsa a fost numită la insistențele lui Traian Băsescu, mentorul său politic. Că de-a lungul celor doi ani și ceva a mai învățat câte ceva despre administrația publică este perfect real și nu cred că trebuia să facă erori majore pentru ca premierul să recurgă la rocada pe care a efectuat-o. Oricum, dna Mantale nu reușise să-și impună autoritatea necesară pentru a face o „opoziție” constructivă, dar fermă unui Consiliu General dominat de oamenii lui Băsescu. Perpetuarea acestei situații artificiale nu ar fi fost decât în paguba Executivului, confruntat cu o reacție tot mai dură și mai categorică a forțelor proprezidențiale. Doamna Mantale ar fi trebuit să-și dea seama de aceste circumstanțe și o demisie sau o retragere proprie i-ar fi conferit avantaje pentru o nouă poziție, inclusiv politică. Așa încât supărarea sa - de înțeles din punct de vedere omenesc – e una fără rost din punct de vedere administrativ. |