Summit-ul NATO va rãmâne, pentru multã vreme de acum încolo, cel mai important eveniment internaþional pe care-l gãzduieºte România. O mare ºansã, în acelaºi timp, nu numai de a ne face cunoscuþi lumii – în care mai existã mulþi care confundã Bucureºtiul cu Budapesta – dar ºi de a afirma o serie de puncte de vedere care sã ne identifice ca voinþã politicã.
Trãgând linie ºi încercând sã facem un bilanþ, cu ce rãmânem?
Din punct de vedere organizatoric, a fost un efort considerabil, care se evidenþiazã nu doar prin bugetul alocat ci ºi prin cheltuielile colaterale, incomparabil mai mari. A fost o investiþie, în prezent ºi în viitor, care a meritat, chiar dacã ea a constituit ºi un excelent prilej de satisfacere a nevoilor clientelei politice a organizatorului care a beneficiat de prioritate în acordarea contractelor. Chestiunea mi se pare, însã, minorã, ºi cu toate defecþiunile intervenite – scuzabile poate prin lipsa de experienþã în materie - organizarea a fost satisfãcãtoare.
Total nesatisfãcãtoare a fost însã derularea acþiunilor de securitate ºi a celor preventive, unde s-a vãzut limpede cã „amintirile” dictaturii au fost mai puternice decât experienþa prezentã a marilor reuniuni internaþionale, unde aceste obiective pot fi atinse fãrã exces de zel ºi fãrã abuzuri. Desigur, nimeni nu ºi-ar fi dorit ca Bucureºtiul sã devinã scana unor violenþe stradale, dar de aici pânã la a suprima în faºã orice tentativã de exprimare liberã e cale lungã. Evident, a fost mai comod aºa decât sã înfrunþi democratic ºi constituþional o opoþiþie de principiu.
ÃŽntr-un bilanþ realist, capitolul cel mai important îl constituie însã raportul dintre „cheltuieli” ºi „venituri”. Ce-a obþinut România, la capitolul „beneficii”? Cred cã aproape nimic. ÃŽn primul rând pentru cã atitudinea slugarnicã faþã de „marele licurici” ne-a fãcut sã pierdem, odatã cu el, la capitolele ratate de Bush. ÃŽn al doilea rând, pentru cã Bãsescu a luat pe cont propriu acest eveniment, refuzând sã obþinã un mandat din partea clasei politice ºi al legislativului. La ultima ºedinþã CSAT nici nu s-a pus problema unui astfel de mandat. Aºa încât ºi în chestiunea Ucrainei ºi Georgiei – susþinute cu insistenþã de Bãsescu – cât ºi în cea a Macedoniei ne-am situat în contradicþie cu principalele voci ale Uniunii Europene, din care facem parte ºi faþã de care avem responsabilitãþi directe. Ce sã mai vorbesc despre relaþia directã cu America, din care nu ne-am ales decât cu suplimentarea contingentului pentru Afganistan, dar fãrã atât de importantele vize, pentru orgoliul public. Erorile ºi aproximãrile de evaluare ºi de comunicare ale preºedintelui nostru sunt, de acum, tradiþionale, ele nemaitulburând pe nimeni.
Summit-ul NATO a trecut, lãsând în urmã semne de întrebare referitoare atât la rolul organizaþiei cât ºi la viitorul sãu – problemã în care România nici nu a încercat, dar nici nu are vreun cuvânt de spus.
P.S. Era sã uit: Moldova, cu toatã susþinerea bãsescianã, nici mãcar nu se întrezãreºte la orizontul NATO!