L-am văzut, vineri, pe dl Băsescu, la o masă rotundă internațională cu tema "Evoluțiile socio-economice din România", la care participa și cel mai înalt reprezentant al României în structurile comunitare - comisarul Leonard Orban.
Dl Băsescu a vorbit, a citit, de fapt, un text care explica ce este cu această "Strategie Lisabona", ce vrea ea și cu ce ne putem alege de pe urma ei. Textul era corect scris și președintele îl citea cu o oarecare dificultate ce venea din lipsa sa de familiarizare cu textele scrise. Dl Băsescu este un oral prin excelență. Atât de puțin i se potrivește rolul, încât, privindu-l, am avut senzația că trăsătuirile i se modifică și dincolo de ochelari prinde contur fuzionomia celuilalt președinte. Cel căruia și tema și textul și contextul i se potriveau, parcă, mai bine. Le și înțelegea, probabil, mai bine, globalizarea și toate celelalte constituind una dintre preocupările sale, ca să nu spun obsesie.
Continuând să-l urmăresc pe dl Băsescu în acest insolit rol de Iliescu, mi-am dat seama că aștept ceva. Ceva care să-l scoată din această patritură nepotrivită și destul de neconvingătoare. Așteptam să dea hărțile la o parte, să-și scoată ochelarii și să redevină el însuși. Adică să lase la o parte teoria și să abordeze practica: întârzierile în aplicarea strategiei, provocate de incompetența guvernului nelegitim; lipsa de procupare a clasei politice pentru asimilarea standardelor europene; manevrele oculte ale unei opoziții care fraternizează dubios cu un guvern lipsit de susținere politică reală și care-și face mendrele la adăpostul unei protecții interesate; blaturile pe care membrii partidelor le pun la cale pentru a-și împărți tortul electoral; problemele și defectele candidaților din alegerile locale, alții decât cei ai Partidului Democrat-Liberal. Și nu în ultimul rând, politica mogulilor de presă, care acordă timp și spațiu altor chestiuni decât cele esențiale pentru societatea românească.
Este un reflex condiționat: de aproape patru ani președintele Băsescu ne-a obișnuit cu mesaje directe și neprotocolare. Strategiile pot fi lăsate pe seama altora. El este președintele-jucător pe orice post care implică acțiune, nu meditație sterilă. Este "strategia Dâmbovița" pe care o promovează consecvent și în care crede cu tărie. mesajele prezidențiale trebuie să ajungă la marele public și soluția este să fie transmise după metodologia băsesciană: băi de mulțime, teme clare, atacuri la persoane sau la partide, pe principiul tăvălugului care amenință permanent să se prăvălească asupra unei actualități adormite.