Dacă depistarea şi capturarea lui Saddam s-ar fi petrecut cu doar vreo zece zile mai târziu, aceasta ar fi coincis într-un mod de-a dreptul straniu cu ce i s-a întâmplat unul alt dictator, prieten dealtfel, cu cel irakian.  Oricum, sfârşitul de an apare a fi sezonul dispariţiei din scena istoriei a acestei specii anacronice care mai populează încă unele colţuri ale Terrei, rămase imune la democraţie şi la elementarele drepturi ale omului. Între Ceauşescu şi Saddam au existat certe asemănări, dar şi deosebiri.  Amândoi şi-au cultivat egoul propriu până la dimensiuni monstruoase.  Ambii s-au considerat trimişii proniei cereşti pe pământ pentru a-şi ferici conaţionalii într-un mod extrem de propriu, şi n-au precupeţit nimic pentru a-şi atinge scopurile - nici măcar vieţile celor în numele cărora acţionau. Naţionalismul - comunist al lui Ceauşescu a avut certe asemănări cu naţionalismul - socialist al lui Saddam. Ambii au folosit filonul religios al popoarelor lor doar pentru a-şi susţine demersurile.  Ambii au pus mai presus de orice ambiţiile lor megalomanice, ambiţii care i-au adus, la un moment dat, în situaţia de a se confrunta cu întreaga lume. Deosebirile ţin de caracteristicile istorice şi geopolitice în general.  Un dictator de tipul sanguinar, al lui Saddam, n-ar mai fi fost posibil în Europa, şi asta este, pe undeva, explicaţia faptului că totalitarismul ceauşist a fost unul de ordin moral şi social.  În timp ce Saddam îşi împuşca sau îşi spânzura oponenţii, Ceauşescu îl condamna la moarte civilă.  Efectul, pe fond, era cam acelaşi.  Ieşirea din scena istoriei a ambilor a prefigurat un viitor incert şi plin de căutări pentru naţiunile lor, mai devreme pentru români şi mai târziu pentru irakieni.  Deosebirea de fond subzistă în modul în care au ales, sau au fost nevoiţi să iasă din scenă: în timp ce Ceauşescu a murit - orice s-ar spune - cu demnitate, convins că era victima unei conspiraţii mondiale, Saddam se cufundă în derizoriu printr-o predare umilă, ce nu mai are nimic din aroganţa celui care i-a înfruntat - când avea gărzile în jurul său - pe "invadatori". Dacă am fi în Evul Mediu, locul lui Saddam ar fi într-o cuşcă pe care cei care l-au capturat ar trebui să o plimbe peste tot, aşa cum a făcut Timur Lenk cu sultanul Baiazid.