În 34 de judeĂže din 43 a fost declaratĂŁ starea de calamitate. Anul ĂŁsta – pânĂŁ acum cel puĂžin, Dumnezeu a fost, parcĂŁ, mai binevoitor faÞã de noi, scutindu-ne de ceea ce devenise aproape o tradiĂžie. InundaĂžiile. InundaĂžiile ĂŽn valuri succesive, ĂŽncepute când ĂŽncĂŁ mai e la datorie iarna Âşi sfârÂşite odatĂŁ cu sĂŁrbĂŁtorile de iarnĂŁ.
    Dumnezeu nu ne-a mai dat apĂŁ cu prisosinÞã. Ne-a luat-o. PĂŁmântul, ĂŽnsetat, s-a uscat ca-n Africa, iar culturile s-au pĂŁlit Âşi Âşi-au dat duhul pe cea mai mare suprafaÞã neirigatĂŁ din Uniunea EuropeanĂŁ. Ideea udĂŁrii porumbului cu cana, lansatĂŁ pe vremea lui CeauÂşescu tot ĂŽntr-o varĂŁ ca asta, e o aiurealĂŁ. Þãranii privesc ĂŽmpietriĂži cum soarele le spulberĂŁ Âşi ultima nĂŁdejde de a pune ceva ĂŽn hambar pentru iarnĂŁ. Într-o economie autarhicĂŁ precum a noastrĂŁ, ĂŽn care Þãranul nu cumpĂŁra decât ce nu-Âşi poate produce el, ĂŽn gospodĂŁrie, perspectiva este mai mult decât sumbrĂŁ. În urmĂŁ cu 61 de ani, o secetĂŁ asemĂŁnĂŁtoare a fĂŁcut mii de morĂži de foame (!) Âşi a fĂŁcut sĂŁ plece ĂŽn bejenie, ĂŽn cĂŁutarea unei bucĂŁĂži de pâine, zeci, sute de mii de oameni.
    Abia se terminase rĂŁzboiul Âşi Ăžara fusese cotropitĂŁ de ĂŽnvingĂŁtori, Âşi ei flĂŁmânzi, dar deloc dispuÂşi sĂŁ flĂŁmânzeascĂŁ ĂŽn continuare pentru cei ĂŽnvinÂşi. Probabil cĂŁ astĂŁzi nu va mai muri nimeni de foame, Doamne FereÂşte, dar proporĂžiile dezastrului ne fac sĂŁ ne gândim cĂŁ, la urma-urmelor, nimic nu s-a schimbat fundamental ĂŽntr-o ĂžarĂŁ pe care progresul Âşi civilizaĂžia n-au scos-o de la cheremul vremii. Þara se usucĂŁ cu râurile pline de apĂŁ – asta este tragedia. Tot ceea ce s-a ĂŽncercat pe vremea lui CeauÂşescu, ĂŽn materie de irigare, s-a dus pe apa sâmbetei ĂŽntr-un an sau doi ĂŽn care Þãranul român Âşi-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a ceea ce-i rĂŁpise statul comunist, printr-o acĂžiune bezmeticĂŁ Âşi iresponsabilĂŁ de distrugere a reĂželelor Âşi a staĂžiilor de pompare. Arheologii mileniilor viitoare vor trĂŁi o mare enigmĂŁ dezgropând sutele de Ăževi de aluminiu puse la pĂŁstrare ĂŽn fundul grĂŁdinii ĂŽn nĂŁdejdea unei ĂŽntrebuinÞãri incerte Âşi vor decreta zona BĂŁrĂŁganului ca leagĂŁnul unei ciudate culturi a aluminiului.
    Acum, apa n-are prin ce sĂŁ curgĂŁ ca sĂŁ ajungĂŁ la ogoarele aceloraÂşi Þãrani, canalele sunt ĂŽnfundate, staĂžiile de pompare au rĂŁmas doar ca amintiri, iar Guvernul face planuri mari de integrare a agriculturii româneÂşti ĂŽn aceea a continentului.