Ultima carte scoasã din mânecã în jocul plin de cacealmale pe care-l practicã preºedintele cu premierul pe care l-a forþat sã formeze guvernul, este Teodor Stolojan. Povestea vieþii ºi activitãþii politice a lui Theodor Stolojan este una interesantã. Revoluþia l-a prins la BNR, unde se ocupa de conturile în valutã ale dictatorului, cum spun unii, în fapt ale României, pentru cã nimeni n-a reuºit sã scoatã la ivealã vreun cont pe numele lui Ceauºescu. A ajuns în aceastã poziþie graþie seriozitãþii ºi unei bune pregãtiri profesionale. Aceleaºi calitãþi l-au propulsat spre fotoliul de ministru al Finanþelor, în cel de-al doilea guvern Roman, din care a demisioant, dupã doar câteva luni, datoritã confuziei existente la nivel decizional în legãturã cu politica economicã în tranziþie. Gestul, considerat de frondã, l-a calificat pentru o revenire în forþã, în momentul în care cabinetul reformist al premierului Roman a fost rãsturnat de forþele conservatoare ale FSN-ului, cu sprijinul direct al minerilor lui Cosma. Stolojan a devenit el însuºi un premier de tranziþie, însãrcinat cu gestionarea þãrii pânã la alegerile generale care trebuiau sã dea þãrii primul parlament ºi primul guvern constituþional. De-a lungul celor 11 luni cât s-a aflat la Palatul Victoria, Stolojan nu s-a remarcat decât prin rezistenþa îndârjitã în faþa presiunilor sindicale ºi prin gestul disperat al confiscãrii valutei într-un moment în care þara s-a aflat în pragul colapsului economic. Plecat ani buni într-o slujbã bine plãtitã la Banca Mondialã, de Stolojan nu s-a prea mai auzit pânã în campania electoralã din '96 când l-a susþinut pe Iliescu. A revenit în politicã în 2000, candidând la preºedinþie ºi obþinând un scor modest. Relansarea i-a adus-o Valeriu Stoica, atunci când a considerat cã un Stolojan ar putea fi soluþia revigorãrii liberale: un tip care sã nu cedeze în faþa presiunilor pânã când va cãdea lat sub birou, vorba sa. A fost o idee bunã, PNL-ul reuºind sã se readune ºi sã atace campania electoralã din 2004 de pe prima poziþie a unei opoziþii unite de nevoie. Pactul Stolojan-Bãsescu a fost cheia acestor alegeri ºi, paradoxal, defecþiunea liderului liberal a fost aceea care i-a dat lui Bãsescu ºansa sã devinã locomotiva formaþiunii câºtigãtoare. Îmbolnãvindu-se exact la þanc, Stolo a revenit pe o poziþie subalternã, de simplu consilier la Cotroceni, þinut pe poziþie pentru a fi asmuþit, când era cazul, împotriva neascultãtorului partener de la guvern. Dupã câteva încercãri nereuºite, Stolojan iese din nou la atac, afirmând ºi el cã a greºit când l-a lãsat pe Tãriceanu succesor ºi încercând sã genereze un curent care sã-l înlãture pe acesta de la cârma partidului pentru a-i relua locul. Intenþie deºartã. Stolojan nu are - cu excepþia lui Bãsescu - susþinerea necesarã pentru un astfel de demers. PNL-ul este, majoritar, grupat în jurul celui care conduce jocul ºi oferã privilegiile. Stolojan nu mai are ce oferi. Nici mãcar amintirea unui premier rezistent la presiuni. Tãriceanu însuºi se dovedeºte bine dotat la acest capitol. ªi tot mai conºtient cã regulile jocului s-au schimbat, iar Cotroceniul ºi-a pierdut mare parte din influenþa cu care era creditat prin tradiþie, nu prin Constituþie. Oricât ar pãrea de dur termenul, Stolojan dã tot mai mult impresia de produs cu termenul de garanþie expirat, iar 'mentorul' sãu, sentimentul cã este un vânzãtor de asemenea produse.
|