Nu întâmplător, poate cel mai delicat capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană este cel al Justiţiei şi Afacerilor Interne. Sunt domeniile fundamentale care pot - sau nu - să ne acorde statutul de democraţie funcţională. Justiţia şi administraţia sunt doi dintre pilonii de rezistenţă ai societăţii democratice. Fragilitatea sau defecţiunile lor interne riscă să prăbuşească întregul edificiu. Pentru că, într-o astfel de societate, neîncrederea în sistemul juridic sau în corectitudinea şi eficienţa administraţiei, pun sub semnul întrebării întregul eşafodaj la care se lucrează într-un 'hei-rup' fără precedent, sub ochiul vigilent al monitorizării europene.Problema de fond vine nu doar din lipsa de exactitate sau de consecvenţă a procesului, ci mai ales din inerţia şi rezistenţa la schimbare. Este o realitate dură, care nu se poate modifica prin decizii administrative sau prin apeluri romantice. Nu pot să nu-mi amintesc modul dezastruos în care a tratat justiţia Revoluţia, care n-a avut nici o legătură nici cu democraţia şi nici cu libertatea.Aceiaşi procurori şi judecători care-i anchetaseră şi îi trimiseseră la puşcărie pe disidenţi sau pe 'sabotorii economiei naţionale', au intrat în funcţiune după 22 decembrie. Cu aceleaşi metode, cu aceeaşi intoleranţă. cu acelaşi sistem abuziv. Practic, împotriva celor care ţinuseră democraţia reală sub obroc, sau care au fost suspectaţi de a fi făcut acest lucru, s-a acţionat după principiile şi metodele totalitare.Schimbările de mentalitate au nevoie de schimbări de materie primă umană. Acestea sunt, în general, cele mai lente. Deşi sistemul juridic s-a mai primenit, vechile obişnuinţe au continuat să funcţioneze. Adăugându-şi o nouă caracteristică a 'pieţei': abuzul şi corupţia. Nu puţine instanţe au devenit, în această tranziţie buimacă, veritabile tarabe la care nedreptatea se împărţea după tarife bine reglementate. Faţă de amploarea fenomenului, care a generat un procent de neîncredere record în rândul opiniei publice, magistraţii dovediţi şi condamnaţi reprezintă un procent firav şi nesemnificativ. Cazurile cunoscute conturează însă un tablou cât se poate de puţin european: preşedinţi de tribunale care dau lucrări pe şpagă, care-şi fac vile din 'taxele' aplicate petenţilor, care-şi pun în posturi cheie neamurile, care fac trafic de influenţă şi până la magistraţi care pozează sau joacă în filme porno, tabloul justiţiei şi al celor care o reprezintă rămâne unul dintre cele mai descurajante. Pentru că este puţin probabil ca în cele câteva luni care ne-au mai rămas la dispoziţie să se poată crea premisele unei schimbări de esenţă. Reforma în justiţie rămâne, în opinia mea, principala materie de corigen ţă a candidatului român la statutul european. Şi la cel de democraţie funcţională.