Nu întâmplător, poate cel mai delicat capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană este cel al Justiției și Afacerilor Interne. Sunt domeniile fundamentale care pot - sau nu - să ne acorde statutul de democrație funcțională. Justiția și administrația sunt doi dintre pilonii de rezistență ai societății democratice. Fragilitatea sau defecțiunile lor interne riscă să prăbușească întregul edificiu. Pentru că, într-o astfel de societate, neîncrederea în sistemul juridic sau în corectitudinea și eficiența administrației, pun sub semnul întrebării întregul eșafodaj la care se lucrează într-un 'hei-rup' fără precedent, sub ochiul vigilent al monitorizării europene.Problema de fond vine nu doar din lipsa de exactitate sau de consecvență a procesului, ci mai ales din inerția și rezistența la schimbare. Este o realitate dură, care nu se poate modifica prin decizii administrative sau prin apeluri romantice. Nu pot să nu-mi amintesc modul dezastruos în care a tratat justiția Revoluția, care n-a avut nici o legătură nici cu democrația și nici cu libertatea.Aceiași procurori și judecători care-i anchetaseră și îi trimiseseră la pușcărie pe disidenți sau pe 'sabotorii economiei naționale', au intrat în funcțiune după 22 decembrie. Cu aceleași metode, cu aceeași intoleranță. cu același sistem abuziv. Practic, împotriva celor care ținuseră democrația reală sub obroc, sau care au fost suspectați de a fi făcut acest lucru, s-a acționat după principiile și metodele totalitare.Schimbările de mentalitate au nevoie de schimbări de materie primă umană. Acestea sunt, în general, cele mai lente. Deși sistemul juridic s-a mai primenit, vechile obișnuințe au continuat să funcționeze. Adăugându-și o nouă caracteristică a 'pieței': abuzul și corupția. Nu puține instanțe au devenit, în această tranziție buimacă, veritabile tarabe la care nedreptatea se împărțea după tarife bine reglementate. Față de amploarea fenomenului, care a generat un procent de neîncredere record în rândul opiniei publice, magistrații dovediți și condamnați reprezintă un procent firav și nesemnificativ. Cazurile cunoscute conturează însă un tablou cât se poate de puțin european: președinți de tribunale care dau lucrări pe șpagă, care-și fac vile din 'taxele' aplicate petenților, care-și pun în posturi cheie neamurile, care fac trafic de influență și până la magistrați care pozează sau joacă în filme porno, tabloul justiției și al celor care o reprezintă rămâne unul dintre cele mai descurajante. Pentru că este puțin probabil ca în cele câteva luni care ne-au mai rămas la dispoziție să se poată crea premisele unei schimbări de esență. Reforma în justiție rămâne, în opinia mea, principala materie de corigen ță a candidatului român la statutul european. Și la cel de democrație funcțională. |