Stranii mai sunt meandrele concretului: cine ºi-ar fi închipuit cã, dupã zece ani, doi dintre cei care au fost consideraþi printre promotorii rãsturnãrii lui Geauºescu - ocupând, dupã revoluþie, înalte dregãtorii în stat (unul - ministru al Apãrãrii ºi al Industriilor, celãlalt ministru de Interne) vor ajunge sã înfunde puºcãria, pentru 15 ani, ca responsabili ai pãrþii de genocid comise în timpul încercãrii de reprimare a revoltei începute la Timiºoara. Nu vreau sã mã aventurez pe un teren sensibil - vreau doar sã-mi exprim câteva nedumeriri ºi câteva îndoieli proprii, în general, efortului de analizã. Mi-e greu sã comentez raþiunile juridice ale acestui verdict, cu atât mai mult cu cât nu cunosc conþinutul dosarelor. Vreau însã sã comentez modul curios în care promisiunile de restabilire a adevãrului despre revoluþie, în general, fãcute nouã la înscãunarea noii Puteri, se materializeazã dupã trei ani de bâjbâieli. Mi-e greu sã accept ideea cã dacã vorbim despre vinovãþii, despre reprimare, despre victime, ne putem opri la aceste douã nume, nu putem face uitate sau scãpate altele. Mi-e, de asemenea, greu sã pricep care a fost baza juridicã a acestei judecãþi: Codul Penal existent la data comiterii faptelor? Prevederile legale promulgate ulterior? Dincolo de faptul - de bun simþ - cã în istorie Revoluþiile ies de sub tutela textelor de lege (ele fiind „ilegale" prin esenþa lor), mã întreb dacã nu cumva principiile adoptate cu acest prilej vor putea constitui un precedent extrem de periculos. ªi aici m-aº referi doar la ultimele mineriade ale lui Cozma: generalul Lupu, care a dat bir cu fugiþii la Costeºti, ar putea fi considerat peste ani un erou, iar generalii Andreescu ºi Cearapin, niºte infractori, demni de puºcãrie! N-a lãmurit nimeni, încã, rolul ºi condiþia Armatei, a celor aflaþi sub puterea jurãmântului ºi regulamentelor militare. Or, din acest punct de vedere, e clar cã nu Chiþac sau Stãnculescu au dat ordinele. Ordinul de a se interveni în forþã atunci când se considerã cã siguranþa statului de drept e ameninþatã nu-l poate da decât cel mandatat prin Constituþie. Din pãcate, cele douã sentinþe au fost date înainte ca chestiunea de fond sã fie discutatã ºi stabilitã. ªi ne trezim cu efecte paradoxale, cum ar fi acela ca armata. de azi sã fie sancþionatã cu plata despãgubirilor pentru faptele comise (la ordin?!) de armata lui Ceauºescu. Dacã e de plãtit, statul cred ca trebuie sã plãteascã, nu armata... Pentru cã el e responsabil de deciziile politice în sine. Cum spuneam, subiectul e delicat ºi tare mã bate gândul cã o anumitã presiune electoralã a fãcut ca una dintre promisiuni sã fie onoratã în pripã ºi cu riscul unor erori asemãnãtoare ºi nemulþumiri viitoare.
|
| Accesari:
2354
|
Adauga o opinie