Este clar: cei doi generali – unul de 86 de ani Âşi altul de 80 – au fost condamnaĂži definitiv pentru reprimarea RevoluĂžiei. Vor ieÂşi din puÂşcĂŁrie, teoretic, la 101 Âşi 96 de ani. Când vor fi trecut, de la ceea ce s-a ĂŽntâmpalt ĂŽn Decembrie 1989, 34 de ani! ÂŞi când foarte puĂžini vor fi cei care-Âşi vor mai aminti, din propria experienÞã, ce a ĂŽnsemnat acest moment de istorie.

O parte a opiniei publice – nu Âştiu cât de mare – va fi satisfĂŁcutĂŁ. S-a fĂŁcut dreptate – o spun cei care mai merg la mormântul unui membru de familie sau prieten sau care n-a mai apucat sĂŁ vadĂŁ ce ĂŽnseamnĂŁ libertatea Âşi democraĂžia. O altĂŁ parte va fi, probabil, ÂşocatĂŁ de ĂŽndârjirea cu care aceÂşti doi oameni au fost urmĂŁriĂži, Âşi, pânĂŁ la urmĂŁ, ĂŽnfundaĂži. Nu puĂžini ĂŽnsĂŁ sunt cei care se ĂŽntreabĂŁ ĂŽncĂŁ ce fel de justiĂžie s-a fĂŁcut, cu ce fel de instrumente a lucrat aceasta. ÂŞi aici mi se pare cĂŁ stĂŁ „cuiul” ĂŽntregii poveÂşti: din toate punctele de vedere, la aceastĂŁ condamnare definitivĂŁ s-a ajuns cu mijloacele justiĂžiei de tip ceauÂşist! Pentru cĂŁ cei care au instrumentat cazul au lucrat cu mijloacele Âşi metodele tipice acestei justiĂžii, ĂŽn care argumentele nu prea trebuie demonstrate iar inculpatul este dinainte condamnat.

Tema acestei sentinĂže are un sens mult mai larg. PânĂŁ la urmĂŁ nu este vorba atât despre ChiĂžac Âşi StĂŁnculescu, cât despre miza momentului, despre ce s-a pus ĂŽn joc atunci. Victoria RevoluĂžiei nu este un fapt palpabil, atâta timp cât nu existĂŁ, nu se identificĂŁ cel sau ceea ce a ĂŽnvins aceasta. În 1989 am avut a o confruntare inegalĂŁ – Âşi deci, puĂžin credibilĂŁ – ĂŽntre o majoritate covârÂşitoare Âşi o minoritate greu de identificat. Pe lângĂŁ Nicolae Âşi Elena CeauÂşescu mai trebuia sĂŁ fie ceva. ÂŞi aceÂştia au fost ChiĂžac Âşi StĂŁnculescu. Puteau sĂŁ fie alĂžii. Guºã, de pildĂŁ, era un candidat sigur la puÂşcĂŁrie dacĂŁ nu-l lua Dumnezeu la el, mai devreme decât justiĂžia. Dintre toĂži cei care au purtat responsabilitatea pentru sistemul represiv Âşi totalitar instaurat ĂŽn România, s-au gĂŁsit doi acari. Pentru ce se ĂŽntâmplĂŁ ĂŽntr-o RevoluĂžie – care nu mai respectĂŁ nici o regulĂŁ, nici o lege, pentru cĂŁ altminteri n-ar mai fi revoluĂžie - s-au aplicat instrumentele specifice regimului doborât. Cred cĂŁ CeauÂşescu, dacĂŁ supravieĂžuia, ar fi fost mândru de performanĂža justiĂžiei care, la 19 ani de la RevoluĂžie dĂŁ ÂşiconsfinĂžeÂşte o sentinÞã politicĂŁ. Nimeni nu mĂŁ va convinge cĂŁ StĂŁnculescu Âşi ChiĂžac nu devin, ĂŽn mijlocul unui ciclu democratic, deĂžinuĂži politici. CĂŁ nu ei sunt cei care plĂŁtesc pentru orgoliile Âşi concurenĂža dintre diferitele aripi ale beneficiarilor la vârf ai RevoluĂžiei – cei care s-au autolegitimat prin ea Âşi cei care au ĂŽntârziat la masa festivĂŁ a beneficiilor. ÂŞi-mi este teamĂŁ cĂŁ prin aceastĂŁ decizie, JustiĂžia RomânĂŁ ĂŽÂşi adaugĂŁ ĂŽncĂŁ o piatrĂŁ de moarĂŁ la picior – pentru cĂŁ un recurs la Haga nu va putea sĂŁ nu le dea câºtig de cauzĂŁ generalilor, pentru modul ĂŽn care a fost administratĂŁ ĂŽnteaga poveste - ĂŽntr-un moment ĂŽn care numai de aÂşa ceva nu aveam nevoie. Când persistĂŁ multe alte motive, care sĂŁ acĂžioneze clauza de salvgardare.