Cea de-a doua telenovelă irakiană a luat sfârșit: grație eforturilor combinate ale șefului statului, Ministerului de Externe, SIE și a altor comitete și comiții, 'spionii lui Pește' au fost eliberați și se vor întoarce în țară triumfători. Probabil că, pe scenariul jurnaliștilor răpiți, îi va aduce acasă o aeronavă militară, special trimisă, și că pe aeroport vor fi primiți de președintele Băsescu, care se va fotografia cu ei și cu familiile fericite.
Tentația derizoriului este atât de puternică la nația noastră încât nici binele și nici răul nu pot fi duse vreodată, consecvent până la capăt. Serialul 'eroismului' de doi bani a început încă din anii '90, odată cu prima noastră participare la o acțiune de luptă inernațională. Atunci a revenit în țară, primit cu onoruri militare, primul sicriu de zinc în care se afla trupul primului combatant român căzut la datorie tot în Irak, dacă nu mă înșeală memoria. Era o infirmieră din corpul expediționar român, care la finalul unui chef prelungit, cu tovarășii de arme, trăsese de dușcă o sticlă întreagă de insecticid, plasată, probabil, de agenții lui Saddam. Alte câteva jertfe supreme au fost date de națiunea română în accidente de circulație sau casnice. În Irak s-a petrecut și răpirea, mai întâi simulată, a jurnaliștilor, care a pus pe jar o țară întreagă și a făcut din Traian Băsescu izbăvitorul nației. Acum, iată, avem un nou episod, ce va fi înscris cu litere de foc în analele eroismului: doi super-agenți (probabil de-ai SIE!) au căzut, la datorie, în mâinile contraspionajului militar american. Au rezistat eroic torturilor psihice și, poate, fizice, și n-au deconspirat cine i-a trimis să fotografieze și să filmeze bazele americane. În cele din urmă, au fost salvați de către primul om al țării care, deși păruse în prima fază că a uitat de ei, n-a făcut altceva decât să aștepte momentul potrivit pentru a interveni la colegul său de axă în favoarea conaționalilor săi.
Mai contează, oare, faptul că realitatea este incomparabil mai banală decât reflectarea ei? Că cei doi spioni sunt, de fapt, niște prostănaci, care n-au găsit o distracție mai bună decât să se filmeze și să se pozeze pentru cumetrii și verii din sat, cum făceau ei pe eroii în Irak? Că tâmpenia lor a mai agitat odată interesele divergente din politică, servind de pretext pentru răfuieli și dispute? Și că odată cu acest episod, ne confundăm mai adânc în derizoriu și în penibil?
|