Cea de-a doua telenovelã irakianã a luat sfârºit: graþie eforturilor combinate ale ºefului statului, Ministerului de Externe, SIE ºi a altor comitete ºi comiþii, 'spionii lui Peºte' au fost eliberaþi ºi se vor întoarce în þarã triumfãtori. Probabil cã, pe scenariul jurnaliºtilor rãpiþi, îi va aduce acasã o aeronavã militarã, special trimisã, ºi cã pe aeroport vor fi primiþi de preºedintele Bãsescu, care se va fotografia cu ei ºi cu familiile fericite.
Tentaþia derizoriului este atât de puternicã la naþia noastrã încât nici binele ºi nici rãul nu pot fi duse vreodatã, consecvent pânã la capãt. Serialul 'eroismului' de doi bani a început încã din anii '90, odatã cu prima noastrã participare la o acþiune de luptã inernaþionalã. Atunci a revenit în þarã, primit cu onoruri militare, primul sicriu de zinc în care se afla trupul primului combatant român cãzut la datorie tot în Irak, dacã nu mã înºealã memoria. Era o infirmierã din corpul expediþionar român, care la finalul unui chef prelungit, cu tovarãºii de arme, trãsese de duºcã o sticlã întreagã de insecticid, plasatã, probabil, de agenþii lui Saddam. Alte câteva jertfe supreme au fost date de naþiunea românã în accidente de circulaþie sau casnice. În Irak s-a petrecut ºi rãpirea, mai întâi simulatã, a jurnaliºtilor, care a pus pe jar o þarã întreagã ºi a fãcut din Traian Bãsescu izbãvitorul naþiei. Acum, iatã, avem un nou episod, ce va fi înscris cu litere de foc în analele eroismului: doi super-agenþi (probabil de-ai SIE!) au cãzut, la datorie, în mâinile contraspionajului militar american. Au rezistat eroic torturilor psihice ºi, poate, fizice, ºi n-au deconspirat cine i-a trimis sã fotografieze ºi sã filmeze bazele americane. În cele din urmã, au fost salvaþi de cãtre primul om al þãrii care, deºi pãruse în prima fazã cã a uitat de ei, n-a fãcut altceva decât sã aºtepte momentul potrivit pentru a interveni la colegul sãu de axã în favoarea conaþionalilor sãi.
Mai conteazã, oare, faptul cã realitatea este incomparabil mai banalã decât reflectarea ei? Cã cei doi spioni sunt, de fapt, niºte prostãnaci, care n-au gãsit o distracþie mai bunã decât sã se filmeze ºi sã se pozeze pentru cumetrii ºi verii din sat, cum fãceau ei pe eroii în Irak? Cã tâmpenia lor a mai agitat odatã interesele divergente din politicã, servind de pretext pentru rãfuieli ºi dispute? ªi cã odatã cu acest episod, ne confundãm mai adânc în derizoriu ºi în penibil?
|