Clasamantul partidelor politice s-a structurat, dupã europarlamentare, printr-o departajare mai clarã a partidelor „mari” – PD, PSD ºi PNL – ºi a celor mici, cele de sub pragul electoral. ÃŽntre ele, un singur veritabil „mijlociu” – UDMR. Pentru cã locul ocupat de PLD nu este unul real. Partidul lui Stolojan a fost împins, aproape cu forþa, spre aceastã poziþie de structura electoratului care a participat la votul de duminicã: unul preponderent de dreapta, susþinãtor radical al preºedintelui ºi al opþiunilor sale. ÃŽntr-o rundã de alegeri regularã, PLD n-ar fi depãºit pragul electoral ºi s-ar fi situat, normal, pe undeva în urma PRM-ului ºi PNG-ului. Dealtfel nici un sondaj de opinie, indiferent de cine l-a comandat, n-a creditat disidenþa liberalã cu un asemenea procentaj. UDMR-ul este un partid mijlociu real. Indiferent de context, acesta reuºeºte sã-ºi mobilizeze electoratul ºi sã rãmânã în joc, putând apleca balanþa într-o parte sau alta, ceea ce face din el un partener necesar ºi disputat. Aº spune chiar cã la aceste alegeri, partidul etnic ºi-a depãºit bazinul electoral, procentele sale împreunã cu cele ale lui Laszlo Tokes, însumate, propulsându-l chiar spre prima categorie.
Din aceeaºi zonã, a partidelor mijlocii, cred cã continuã sã facã PRM-ul. Dacã va reuºi sã iasã din aceastã crizã fãrã pierderi majore, partidul lui Vadim îºi va pãstra ºansele ca, într-o competiþie neviciatã de mobiluri adiacente, sã-ºi recâºtige electoratul sãu naþionalist ºi radical. Cu atât mai mult cu cât varianta becalianã a eºuat la primul examen electoral serios. Pe cât de „umflat” a fost PNG-ul în sondaje de popularitaea ieftinã a liderului sãu, pe atât de spectaculos a capotat la testul veritãþii. Este de aºteptat ca o parte din electoratul sãu sã se reîntoarcã la România Mare, în cazul în care aceasta îºi va regãsi busola.
Cazul Partidului Conservator este unul aparte. Dirijat cu mãiestrie de Voiculescu printre „gheþarii” aranjamentelor de partid, PUR/PC a reuºit performanþe nelaîndemâna altor partide, jucând un rol important pe scena politicã. Asta fãrã a se fi calificat vreodatã pe propria sa mânã în Divizia A a politicii. Cu tot discursul populist dublat de gesturi concrete, cu toate demersurile sale în favoarea electoratului defavorizat majoritar, partidul nu reuºeºte sã câºtige procente. Pare a fi un blestem pe care nu-l înlãturã nici forþa mediaticã a trustului lui Voiculescu (mult mai puþin folositã decât s-ar aºtepta cineva) ºi nici importurile sistematice de politicieni cu CV de la alte partide.
PIN-ul lui Guºã rãmâne, în ciuda eforturilor liderilor sãi, un partid de”1+1”. Electoratul tânãr nu reuºeºte sã vadã în el farul cãlãuzitor spre o nouã politicã, iar cel matur nu agreazã metodele lui Guºã. ÃŽn fine, PNÞCD nu reuºeºte sã dovedeascã altceva decât cã e un partid expirat, care ºi-a trãit traiul ºi nu-ºi mai gãseºte locul într-o lume care s-a schimbat radical.