Hulit și râvnit, cartierul Primăverii reprezintă în ochii publicului, idealul în materie de locuire! Acolo stătea Ceaușescu, acolo stăteau potentații comuniști - acolo trebuia să fi fost raiul socialismului multilateral dezvoltat! Revoluția a doborât oligarhia totalitară, dar n-a reușit să doboare aspirația noilor puternici de a lua locul celor vechi. Golit de foștii nomenclaturiști, cartierul s-a umplut cu cei noi. El reprezintă și astăzi un pol de fascinație care radiază în jurul său chemări imposibil de reprimat. Acestea s-au răspândit, încet-încet, în toată zona de nord a orașului, unde metrul pătrat de pământ valorează infinit mai mult decât cel din sud, est sau vest. Oamenii cu bani s-au grăbit să cumpere tot ce se putea cumpăra, lansând un val de construcții somptuoase aproape fără egal în opulență și grandomanie. Rămăsese însă un loc gol - undeva între aeroportul Băneasa și Grădina Zoologică. O pârloagă cu pomi piperniciți, de vreo două sute de hectare. Pe care mulți puseseră ochii, dar nu știau (sau nu puteau) să o apuce. Pur și simplu pentru că aparținea unui proprietar special: Universitatea de Agronomie! Care nu putea și nu dorea să vândă. Dorea însă să valorifice acest potențial, pe care fructele vândute la stradă sau practica studențească nu-l puteau acoperi. Așa a luat naștere un proiect (Băneasa-Arcadia) în care zisa unitate de învățământ s-a însoțit cu un investitor capabil să ridice aici un oraș în oraș. Un fel de cartier Defense al Parisului, în micul Paris. Un proiect care aduce Universității un profit actual de o jumătate de milion de dolari pe an și - când proiectul va prinde contur - considerabil mai mult. În mod aproape miraculos Consiliul Local a sesizat valoarea proiectului, votând în unanimitate (!) includerea celor 200 de hectare în intravilan. N-au înțeles, însă, nimic, cei care-și vedeau în acest fel eforturile de acaparare a zonei, pe nimic, amenințate! Au început să plângă amarnic de mila studenților, de mila aeroportului care va fi năpădit de noxe, de grija utilităților publice inexistente. Dar, mai ales, s-a manifestat cu vigoare proletară "sindromul Primăverii": asta ne trebuia nouă? Case pentru bogătași în loc de cămine pentru cei sărmani? După 10-12 ani, sindromul lucrează. El ațâță spirite și face jocuri de interese. Distruge în loc să construiască. "Sindromul Primăverii" se combină într-un mod original; propriu, cu cel al caprei. Vecinului. |