B.N.S.-ul a adoptat recent o hotărâre de sprijinire a P.D.S.R.-ului în alegeri, cu condiţia acordării unor locuri eligibile pe listele parlamentare. Chestiunea stă cam aşa: ne daţi 5-10 locuri pentru oamenii noştri şi oamenii noştri vă votează! Raţionamentul - dacă există vreunul în acest târg - este fals de două ori. Prima dată pentru că sindicatele şi sindicaliştii nu vor avea nici un beneficiu de pe urma pătrunderii colegilor lor în Parlament. Aşa cum n-au avut nici un beneficiu de pe urma propulsării unor oameni de-ai lor în Guvern - şi n-aş aminti aici decât cazul Ciorbea. Odată intraţi în Parlament, sindicaliştii vor deveni parlamentari. Se vor transforma, inevitabil, în altceva. Dând legi de pe băncile Parlamentului, vor intra chiar în contradictie cu sindicatele, pentru că între cele două instituţii există bariere de netrecut. Şi psihologice, şi legale. Aşa încât B.N.S.-ul va putea conchide nu că a câştigat de partea sa opţiuni parlamentare, ci că a pierdut nişte oameni. Care vor constata că e mult mai comod să stea în bancă, să ridice mâna, să dea declaraţii la presă şi să-şi aranjeze problemele personale la adăpostul imunităţii. Sindicaliştii n-au imunitate. Şi dacă e unul mai căpos, păţeşte ce-a păţit Săhleanu. Pe când în parlament nu-i paşte decât pericolul că din când în când sindicatele foştilor lor colegi să organizeze câte un miting. A doua oară raţionamentul este fals pentru că B.N.S.-ul vinde P.D.S.R.-ul blana ursului din pădure. Nimeni nu poate impune membrilor de sindicat să voteze cum vor şefii. Şi nici nu se întâmplă aşa. Singuri, în cabina de vot, oamenii pun ştampila de vot acolo unde cred ei că e mai bine. Niciodată, până acum, liderii sindicali n-au putut să ofere politicienilor garanţia unui vot masiv. Au oferit doar iluzia că aşa ceva este posibil. Sindicaliştii în parlament sunt la fel de anacronici, ca şi parlamentarii înscrişi într-un eventual sindicat al celor aleşi.