...și, ca dovadă, faptul că Puiu Iordănescu a ajuns, în doar trei zile, de unde a plecat: la cârma unei Naționale în derivă și fără nici un orizont! Despre gazonul de pe 'Lia Manoliu' (curată blasfemie, vorba lui Mitică, să spui că s-a jucat meciul pe o... moartă!) s-a discutat deja prea mult. Dacă aș fi mai bănuitor din fire, m-ar duce gândul la vreo nouă diversiunea de-a Puterii, menită să abată atenția populației și a Opoziției de la problemele grave ale nației, lansând în arenă tema creșterii ierbii pe solul nisipos din bd. Muncii. Nu cred că acesta a fost motivul pierderii meciului: terenul prost, tare, fără gazon. Pentru că pe același teren au jucat și danezii și ceva mă face să cred că sunt mai puțin obișnuiți decât noi să joace în asemenea condiții. Aș crede, mai degrabă, că terenul prost ne-a avantajat sau ar fi trebuit să ne avantajeze. Că nu s-a întâmplat așa, e o altă chestiune. Semnificația meciului de sâmbătă este cu totul alta: eșecul Naționalei confirmă cu vârf și îndesat, eșecurile sportului românesc în general și ale fotbalului - disciplina cu expunere mediatică majoră - în special. Fotbalul românesc, cel mai greu încercat de economia de piață, este și primul care dă cele mai acute semne de oboseală. După succesele din ultima jumătate a deceniului 9 și prima jumătate a ultimului, s-au făcut simțite semnele declinului și ale crizei. Îmbătați de succese și de dolarii care au curs asupra lor, diriguitorii fotbalului le-au ignorat sau au încercat să le deturneze. S-a ajuns într-un moment în care gunoiul nu mai poate fi ascuns sub preș, pentru ca atât casa fotbalului, cât și 'regii' săi sunt goi. Nici preșuri, și nici veșminte care să ascundă lăcomia, indiferența și incompetența care au făcut din ceea ce mai ieri era o mândrie pentru milioane de români, azi să fie resimțit ca o rușine. Cât despre răzgândirea lui Iordănescu - nu mai este nimic de comentat. E în 'firescul' acestui anormal aproape total. Și un semn că nu vrem să învățăm nimic și nici să îndreptăm ceva. |