Anchetele dezastrului de la Mihãileºti ºi cea a morÞii omului de afaceri Mihai Erbaºu se pot Înscrie În analele neprofesionalismului. Ele au avut ºi au tot mai multe contingenÞe cu faptul divers decât cu investigaÞia serioasã ºi aplicatã. Nici nu e de mirare cã, dincolo de tragismul acestor evenimente, ele Încep sã intre În folclor, cãpãtând conotaÞii sinistru-umoristice. Circulã, ca una dintre concluziile anchetei de la Snagov, ideea cã În urma reconstituirii Împrejurãrilor În care s-a produs accidentul catalogat ca sinucidere, s-a ajuns la concluzia cã manechinul folosit s-a aruncat singur ºi de bunã voie de la etajul vilei În piscinã.Ce am de reproºat Parchetului General faÞã de modul În care desfãºoarã aceastã investigaÞie este transparenÞa excesivã care face ca fiecare act al anchetei sã fie nu doar nefiresc, dar ºi indecent mediatizat. Cred cã atât nefericitul Erbaºu, cât ºi membrii familiei sale, au dreptul la prezumÞia de discreÞie care s ã le apere durerea. De mai bine de douã sãptãmâni nu este jurnal de actualitãÞi de pe unul dintre numeroasele canale În funcÞiune pe care sã nu se perinde imagini de la morgã sau din vilã, sau de la locuinÞa decedatului, sau ziar În care sã nu fie faximilate biletele de adio ale acestuia, cu toatã Încãrcãtura lor dramaticã transformatã În exerciÞiu de aplomb gazetãresc.Nu vreau sã spun cã Parchetul ar trebui sã Învãluie anchetele În secretomania clasicã, dar cred cã o filtrare mai exigentã a elementelor care puteau pleca spre presã În scopul ajutorãrii anchetei era de dorit. ªi la Mihãileºti ºi la Snagov, reconstituirile au fost Însã transformate În veritabile spectacole, cãrora doar tribunele le mai lipseau pentru ca totul sã se petreacã precum În showbiz.Cred cã Parchetul General ºi unii dintre angajaÞi ar trebui sã se hotãrascã cãrui domeniu aparÞin ºi dacã modul În care-ºi fac treaba serveºte sau nu noÞiunea de justiÞie.