Anchetele dezastrului de la Mihăileşti şi cea a morţii omului de afaceri Mihai Erbaşu se pot înscrie în analele neprofesionalismului. Ele au avut şi au tot mai multe contingenţe cu faptul divers decât cu investigaţia serioasă şi aplicată. Nici nu e de mirare că, dincolo de tragismul acestor evenimente, ele încep să intre în folclor, căpătând conotaţii sinistru-umoristice. Circulă, ca una dintre concluziile anchetei de la Snagov, ideea că în urma reconstituirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul catalogat ca sinucidere, s-a ajuns la concluzia că manechinul folosit s-a aruncat singur şi de bună voie de la etajul vilei în piscină.Ce am de reproşat Parchetului General faţă de modul în care desfăşoară această investigaţie este transparenţa excesivă care face ca fiecare act al anchetei să fie nu doar nefiresc, dar şi indecent mediatizat. Cred că atât nefericitul Erbaşu, cât şi membrii familiei sale, au dreptul la prezumţia de discreţie care s ă le apere durerea. De mai bine de două săptămâni nu este jurnal de actualităţi de pe unul dintre numeroasele canale în funcţiune pe care să nu se perinde imagini de la morgă sau din vilă, sau de la locuinţa decedatului, sau ziar în care să nu fie faximilate biletele de adio ale acestuia, cu toată încărcătura lor dramatică transformată în exerciţiu de aplomb gazetăresc.Nu vreau să spun că Parchetul ar trebui să învăluie anchetele în secretomania clasică, dar cred că o filtrare mai exigentă a elementelor care puteau pleca spre presă în scopul ajutorării anchetei era de dorit. Şi la Mihăileşti şi la Snagov, reconstituirile au fost însă transformate în veritabile spectacole, cărora doar tribunele le mai lipseau pentru ca totul să se petreacă precum în showbiz.Cred că Parchetul General şi unii dintre angajaţi ar trebui să se hotărască cărui domeniu aparţin şi dacă modul în care-şi fac treaba serveşte sau nu noţiunea de justiţie.