De mai bine de 15 ani România face faþã unor fenomene meteorologice nemaintâlnite – cu frecvenþa ºi forþa actualã – în trecutul hidrometeorologic al þãrii. Practic, cea mai mare catastrofã de acest gen s-a înregistrat în 1970, când þara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declanºat o amplã campanie de lucrãri de hidroamelioraþii ºi îndiguiri care a durat, practic, pânã în 1990, când au apãrut cu totul alte prioritãþi. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de ºocul ºi spectacolul mediatic al inundaþiilor provocate fie de dezgheþul rapid, fie de ploile nãpraznice, fie de acumulãrile necontrolate din amontele întregii reþele hidrografice.
De fiecare datã administraþiile locale ºi cea centralã au fost luate prin surprindere, aºezãrile care au proliferat prin lunci sau pe traseele ºuvoaielor montane au fost luate de ape ºi mii de oameni au rãmas fãrã agoniseala de-o viaþã – în cazul în care au avut norocul sã se salveze în ultimul moment. De fiecare datã am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistraþii, ale curentelor de compasiune concretizate în teledonuri la care vedetele ºi-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme cã pânã la venirea iernii sinistraþii vor avea un acoperiº deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. ÃŽn aceºti ani o grãmadã de localitãþi au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de câteva ori, în timp ce altele, retrase din calea apelor au rãmas nelocuite fiind vandalizate de înºiºi sinistraþii care aºteptau deobicei la cârciumã, cu apa pânã la genunchi, sosirea ºi împãrþirea ajutoarelor. ªi, tot deobicei, lucrãrile de îndiguire promise ori se fãceau de mântuialã (din banii rãmaºi dupã ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai fãceau deloc, cãci apãreau alte prioritãþi.
Dacã cineva cu har la matematicã ar face ºi o socotealã cât au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrãrile fãcute în grabã, provizorii sau cele de mântuialã, cred cã ar ajunge la un rezultat înspãimântãtor, prin dimensiunea colosalã a valorii lipsei de coerenþã ºi de logicã. De 20 de ani nu existã nici un plan de „luptã” cu intemperiile, fiecare guvern vine ºi pleacã dupã ce mai toacã niºte bani pe show-uri mediatice ºi acuzã greaua moºtenire de la precedenþi. Dacã aceste inundaþii au, totuºi vreun merit, acela este cã pentru o perioadã, în care atenþia generalã se concentreazã asupra sinistraþilor ºi a salvãrii lor, lumea mai uitã de incompetenþa managerialã a guvernanþilor ºi de jaful organizat asupra banului public. Pânã intervine o nouã catastrofã naturalã, sã acopere catastrofa umanã care domneºte nederanjatã într-o Românie parcã blestematã ºi de naturã ...
|
| Accesari:
3019
|
Adauga o opinie