În topul celor mai 'fierbinți' scaune de ministru - acela al Educației ocupă locul al doilea. Față de recordul de 14 miniștri în 16 ani de la Sănătate, cel de vreo 12 de la învățământ ar putea să indice faptul că aici lucrurile au mers puțin mai bine. Realitatea este că n-au mers bine deloc și că de 16 ani pe seama educației se fac cele mai variate experimente, în numele unor reforme fără cap și fără coadă, pe care fiecare guvernare a văzut-o altfel. Ceea ce a lipsit esențial acestui proces este continuitatea eforturilor. Ceea ce s-a construit în peste o sută de ani, începând cu Spiru Haret și ceea ce a constituit cel mai pertinent exemplu de stabilitate și de eficiență, s-a dus pe apa Sâmbetei în încercarea de a adapta sistemul la o realitate încă nestructurată. Începând cu structura anului școlar - alta aproape în fiecare sezon - și terminând cu programa materiilor - în care Eminescu, de-o pildă, stă în aceeași 'bancă' cu Andreea Esca (fără ca aceasta să aibă vreo vină) asistăm la un balans continuu între extreme și la un riscant experiment făcut pe pielea copiilor care vor purta de-a lungul existenței lor amprenta diletantismului organizatoric și profesional al uneia dintre cele mai importante instituții responsabile de viitorul națiunii. Dacă vorbim de o investiție pentru viitor, cea mai importantă și mai complexă se situează în perimetrul educației. Și nu mă refer doar la investiție materială, bănească, totdeauna insuficientă, ci la aceea care are în vedere modernizarea abordării procesului de învățământ. Chiar dacă toți președinții și premierii de până acum au fost de acord cu punctul de vedere teoretic că procesul de învățământ merită o atenție sporită, nici unul n-a reușit să determine alocarea resurselor necesare. Minimul de subzistență a fost obținut doar la presiunile sindicale care, cel puțin în ultimii ani, au făcut din anul școlar o veritabilă parodie. Ne aflăm din nou într-un astfel de moment, în care incapacitatea guvernului de a-și onora angajamentele asumate față de personalul din învățământ, amenință cu un nou boicot în plină sesiune de examene. Criza este amplificată de cea din interiorul coaliției aflată la guvernare, unde disputa publică dintre premierul liberal și ministrul democrat atinge cote de ridicol, cu acuze și replici care fac deliciul elevilor obișnuiți tot mai mult în ultima vreme să dialogheze în același mod cu dascălii lor, cărora ajung să le mai aplice și corecții. Spectacolul pe care-l oferă Educația, cu toate disfuncționalitățile sale are și o 'emblemă' pe măsură: episodul cu subiectele obținute de un jurnalist care intră-n minister ca-n brânză, merită să se înscrie în antologia haosului care guvernează în locul celor aleși și mandatați să facă acest lucru.
|