Mi-aduc aminte cât de convingãtor era dl Gheþea, pe când nu era la CEC, ci la Alpha Bank ºi, în plus, ºi preºedinte al „sindicatului” bancherilor, când dãdea în vileag obtuzitatea guvernatorului BNR care chinuia sistemul bancar cu depozitele lui obligatorii ºi cu felul neprietenos cu care privea diversificarea produselor pe care ar fi dorit sã le introducã, dupã modelele de succes de peste ocean, pe piaþa româneascã.
Prudenþa Guvernatorului, fript cu precedentele rezultate din aventurosul proiect al unor entitãþi de tristã amintire, precum Credit Bank, Dacia Felix, Banca Religiilor ºi alte câteva, s-a dovedit însã de bun augur. ÃŽn timp ce coloºi precum Lehman Brothers se prãbuºeau în serie, trãgând dupã ei aproape întreaga piaþa bancarã mondialã, în România a fost liniºte. Dl Gheþea ºi colegii sãi ar trebui sã-i pupe tãlpile lui Mugur Isãrescu pentru faptul cã prin modul sãu „obtuz” de a þine în frâu sistemul le-a salvat nu numai scaunul ci ºi portofoliile. ÃŽn timp ce bãnci ce pãreau solide din alte þãri emergente umblã disperate dupã subvenþii, în România e liniºte. O liniºte oarecum ciudatã, din care atât bancherii, cât ºi clienþii lor, încearcã sã se dezmeticeascã ºi sã înþeleagã care va fi cursul lucrurilor. Pentru cã este limpede cã aproape nimic nu va mai fi ca înainte. Nici credite cu buletinul nu vor mai fi ºi nici clauze secrete sau dobânzi ascunse, cu care banca îºi lega clientela de mâini ºi de picioare, uneori pe viaþã. Aproape în toþi cei 19 ani precedenþi, relaþia bancã-client din România, a fost una de forþã: aceea în care banca dicta ºi clientul se supunea fãrã crâcnire. Pentru cã nu avea de ales. Alternativele au lipsit cu desãvârºire ºi pe o piaþã cu repere clare fiecare a fãcut aproape ce-a vrut. ªi pe mãsurã ce populaþia a sãrãcit, iar agenþii economici au falimentat, bãncile au prosperat. Aceasta este ºi una dintre explicaþiile faptului cã o bunã bucatã de vreme salariile din mediul bancar au fost printre cele mai ridicate, iar ºefimea a fost sufocatã de incentive, bonificaþii ºi sporuri care adânceau prãpastia dintre cei care nu produceau nimic, mãrginindu-se sã manipuleze banii ºi adevãraþii producãtori de bunuri. Cã veniturile bancherilor n-au exprimat niciodatã abilitatea managerialã ºi înþelepciunea deciziilor, ci doar concurenþa unui cronic decalaj între cerere ºi ofertã, este un alt aspect ºi actuala crizã începe sã-ºi punã amprenta pe unitãþile din sistem.
Spuneam cã de aici înainte lucrurile nu vor mai fi la fel. Circumspecþia de moment a bãncilor, reticente în a acorda împrumuturi, nu poate sã dureze. Dacã nu dã împrumuturi, o bancã nu poate sã subziste. Doar cã de aici înainte banca va trebui sã împartã cu clientul coeficientul de risc care pânã în prezent era lãsat exclusiv în seama debitorului. Bãncile vor trebui sã fie mai transparente ºi sã nu se mai ascundã dupã „secretul” care le proteja manevrele incorecte. Vor trebui, deci, sã intre ºi ele într-un sistem democratic sub presiunea pe care o genereazã criza mondialã. Care are ºi pãrþile ei bune...