Comisia de abuzuri a Senatului 1-a chemat să dea seamă pe preşedintele FPS, Radu Sârbu, pentru „unele" privatizări considerate oneroase.

Daţi-mi voie să cred că ştiu dinainte ce va fi spus acolo dl Sârbu: că nu este adevărat, că s-au respectat regulamentele şi normele interne, că toate aceste acuze sunt, de fapt, simple manevre politice prin care Opoziţia încearcă „să arunce cu noroi" în cei de la Putere şi aşa mai departe. Aceeaşi placă o va pune cu aplombu-i bine cunoscut, dl Sârbu şi când va fi întrebat nu doar despre „încredinţarea" reţelei de transport a petrolului lui Dinu Patriciu, ci şi când se va pune problema atribuirii complexului hotelier „Bucureşti" unui SRL (Noni Voiaj!!!), care ştie dânsul, are în spate nişte „evrei cu bani mulţi!", şi când se va atinge din nou delicata problemă a lui „Polus" de la Cluj-Napoca şi, în general, ori de câte ori cineva îşi va pune întrebări asupra corectitudinii tranzacţiilor pe care FPS-ul le desfăşoară pe ultimii metri ai unei guvernări de tipul năvălirilor tătăreşti.

Dl Sârbu are, spre deosebire de predecesorii săi în această funcţie, mult tupeu. Tupeul de a nu roşi niciodată, de a nu ceda cu nici o iotă atunci când e vorba de interesul propriu, de a-şi făuri din ghemul încâlcit al afacerilor frânghia pe care se caţără cu nădejde spre vârfurile puterii.

Nu i-a reuşit - cu tot sprijinul preşedintelui - manevra de a ajunge în fruntea Guvernului? Nu-i nimic! O ia, haiduceşte, pe poteca ce duce spre înălţimile Partidului. Într-o formaţiune ce clamează zi de zi idealul de a se autocurăţa de corupţie, frânele executive sunt deja deţinute de câţiva „maeştri ai combinaţiilor" dintre care unul e dl Sârhu.

Corupţii „curăţaţi" sunt la bază, pe la sectoare, prin pieţe, nu la vârful ierarhiei unde, de fapt, se decide şi cine e şi cine nu e corupt!