O prezicătoare nu suficient de cunoscută pentru a se afla mai tot timpul pe micile ecrane, a făcut, în urmă cu doar câteva săptămâni, o dezvăluire  şocantă: astrele îi arătau că în zilele următoare aveau să se săvârşească din viaţă trei ziarişti importanţi!
Prezicerea s-a adeverit cu funestă promptitudine: mai întâi Octavian Paler, apoi Jana Gheorghiu şi, apoi, Ralu Filip. Ce semnificaţie are această serie neagră?
Una singură: cu excepţia lui Paler, ajuns la vârsta senectuţii, ceilalţi doi jurnalişti au murit în floarea vârstei, când ar mai fi putut avea de spus şi de scris lucruri importante. Gazetăria se dovedeşte a fi o meserie periculoasă. Ea ucide nu doar pe câmpurile de bătaie unde se aventurează corespondenţii de război, dar mai ales în birourile proprii de lucru. Dintre jurnaliştii care au trecut în nefiinţă în ultimul deceniu pot fi număraţi pe degete cei care s-au aflat la limita biologică. Majoritatea a fost compusă de oameni în activitate, angajaţi pe baricada jurnalismului activ. Momentul ’89 a propulsat profesia de gazetar în prima linie a meseriilor cu risc major. Ritmul trepidant al schimbărilor prin care a trecut societatea a reverberat în existenţa cotidiană a slujitorilor condeiului, confruntaţi cu ostilitatea cvasi-permanentă a principalelor categorii de actori-politicieni, oameni de afaceri – care se împiedică, în demersurile lor, de presă şi de atitudinea acesteia.
Faptul că la ceasul trecerii dincolo, unora li se mai dedică ceremonii, iar unii dintre cei cu care s-au confruntat mai varsă câte o lacrimă demonstrativă nu schimă lucrurile. Jurnaliştii trebuie să se împace cu ideea că singurul care trebuie să-i înţeleagă, nu neapărat să-i iubească, este cititorul. Cel care plăteşte, cotidian, obolul corectei informaţii. Cel care-i acordă girul de încredere, în virtutea respectului tradiţional pentru cuvântul tipărit. Cel fără de care însăşi existenţa lui n-are vreun rost…