Este o întreagă discuţie publică, cu acuze dintre cele mai necruţătoare la adresa imparţialităţii prezidenţiale în mijlocul campaniei electorale. Dl Iliescu este acuzat că face campanie pentru partidul de guvernământ, pe ale cărui liste, dealtfel, şi candidează pentru Senatul României.Este foarte greu de imaginat cum, în perspectiva actualelor prevederi ale legii electorale, s-ar putea face o departajare limpede, necontestabilă, între atribuţiile prezidenţiale, rămase în vigoare până la finele mandatului, şi dreptul de a alege şi a fi ales pe care-l exercită candidatul Iliescu. Că zgomotul este mai mare decât efectele sale este clar. Chiar dacă dl Iliescu n-ar fi candidat în această manieră, este limpede că suportul implicit al domniei sale n-ar fi mers nici spre Alianţa DA, nici spre PRM şi cu atât mai puţin spre UDMR, PSD rămânând nu doar partidul pe care l-a fondat şi l-a structurat, dar şi cel la a cărui cârmă se va întoarce, după încheierea mandatului, conform declaraţiilor repetate ale liderulor partidului şi a acceptului deja formulat de către preşedinte. Unii spun că dl Iliescu ar fi trebuit să-şi dea demisia din funcţie înainte de campania electorală şi să meargă înainte ca simplu cetăţean. Există însă o întreagă serie de impedimente  între care şi importante angajamente internaţionale  care n-au permis acest lucru. Cea mai bună  şi cea mai inteligentă - soluţie ar fi fost însă tocmai aceea la care intelighenţia partidului, care a propus modificările din Legea Electorală, nu a avut-o în vedere: care a fost şi care este rostul angregării preşedintelui într-o campanie electorală, de pe urma căreia opoziţia nu ezită să tragă orice folos, când situaţia ar fi putut fi evitată, simplu, prin instituirea unei categorii de senatori de drept, printre care s-ar fi putut număra foştii conducători ai ţării şi alţi câţiva reprezentanţi ai aristrocaţiei de merit? Aceştia ar fi putut să fie desemnaţi direct  aşa cum s-a mai întâmplat în practica istorică constituţională şi electorală a României, dar cum se întâmplă şi în prezent în ţări europene cu tradiţie democratică. O astfel de măsură l-ar fi scutit pe preşedinte de travaliul uneori penibil, al unei companii pline de riscuri.Cred că în mod normal, alături de domnia sa ar fi trebuit să se afle şi fostul preşedinte Constantinescu (tot mai demonetizat de avatarurilor unui partid nesemnificativ) sau regele Mihai. Prezenţa lor, alături de un preşedinte al Curtei Constituţionale, un preşedinte al Academiei Române şi de alte câteva personalităţi cu autoritate recunoscută ar fi dat altă greutate acestui for legislativ, constituind în cadrul său un grup independent şi autoritar, şi contrabalansând lipsa de personalitate prezentă a instituţiei. Dar, după război mulţi viteji s-arată, iar mintea românului cea de pe urmă este tot mai faimoasă...