Nu mi-ar fi trecut prin cap faptul că în România se poate atinge un nivel de civilizație la acare nici în visele cele mai frumoase n-aș îndrăzni să aspir.
Marți – zi tradițională a ceasurilor rele – s-a întâmplat ceva unic în analele democrației românești: primarul comunei Deveselu a fost nu doar informat, dar chiar rugat, de la nivelul Palatului Cotroceni, să fie de acord cu instalarea, pe teritoriul comunei, a scutului american antirachetă!
Buimăcit de onoarea care i se făcea, primarul nu doar că n-a căzut pe gânduri, ci a acceptat cu entuziasm propunerea. Și, uite-așa, s-a prezentat în inima Olteniei un ditamai subsecretarul de stat american, cu liota de colaboratori români și americani, ca să inaugureze baza în care vor fi instalate sofisticatele echipamente menite să apere lubenițele locale de eventualele atacuri venite din spațiul cosmic.
Sincer să fiu, nu știu dacă în locul domnului primar aș fi procedat altfel. M-aș fi gândit, în primul rând, că baza aeriană, abandonată de ani buni din lipsa avioanelor de luptă, este salvată de la paragina la care a condamnat-o generalul de intendență ajuns ministru al Apărării. M-aș fi gândit că pe lângă bază vor găsi ceva de lucru și nea Gică, și coana Lenuța, și Sucă, scăpând astfel de spectrul șomajului și lăsând libere câteva scaune din cârciuma din sat în care-și făceau veacul. M-am gândit că, cu ocazia asta, poate se va trage apă în sat și nu se vor mai spurca fântânile la fiecare inundație și că americanii vor dori să călătorească până la bază pe o șosea fără gropi. După aia m-aș fi gândit și la o sală de sport, pe banii Elenei Udrea, sau chiar la un stadion pe care să evolueze băieții din sat adunați în echipa „Scutul”... Abia după toate astea mi-ar fi trecut prin cap să-i întreb și pe iubiții mei consăteni dacă vor să aibă lângă casă acest scut, făcând chiar și un referendum, abia după al cărui rezultat aș fi pus mâna pe telefon pentru a-i confirma dlui președinte Băsescu OK-ul local.
Dar cum nu sunt nici primar, nici... |