Exact ieri, puţin după ora 19.00, când începuse la Palatul Parlamentului „confruntarea giganţilor” politici, am găsit pe străduţa pe care e amplasată redacţia, un plic purtând însemnele Administraţiei Prezidenţiale, dar fără a avea menţionat nici expeditorul şi nici adresantul. În plicul – deschis -  erau câteva foi A4, scrise mărunt de mână, cu numeroase ştersături şi corecturi.

Iată conţinutul scrisorii:

„Ieri, când tocmai terminasem de cârpit ciorapii lui Traian, a venit la mine nesuferitul ăla de Turcanu şi mi-a spus că „şeful” a dat dispoziţie să se scrie o scrisoare din partea mea, adresată lui Mircea Dinescu, în care să zic că nu e adevărat ce s-a spus prin presă, cu copilul ăla de la Ploieşti, şi că el e un om blând care se poartă frumos cu mine şi cu copiii. L-am întrebat pe Turcanu de ce-mi transmite el lucrurile astea şi de ce nu mi-a spus-o direct când a fost ultima oară acasă. Mi-a zis că e ocupat cu campania şi că şi-a luat haine de schimb în Mihăileanu, pentru că acolo e mai aproape de sediul de campanie şi nici nu-l urmăreşte nici un paparaţo când vine şi când pleacă. Nu i-am mai zis nimic ăstuia, dar m-am gândit că T. are un tupeu teribil, să vină cu chestia asta după ghionturile pe care mi le-a tras ultima dată (au rămas şi vânătăi) când am plecat de la Palatul Parlamentului, după prima confruntare, în maşină, şi mi-a dat în cap cu buchetul oferit de Geoană („să nu zici că nu te-am atins nici cu o floare! Poftim un buchet!”) sau după ce a aruncat cu sticla de whisky, la piscină, când l-am întrebat când a avut timp să o golească, dacă măcar şi-a luat pastilele de tiroidă. Noroc că m-am ferit şi că cea care a primit lovitura din plin a fost Elena U., care nu ştiu ce căuta acolo, în halat şi papuci, de parcă era piscina Ministerului Turismului.  Dar ştiu că a umblat trei zile  cu ochelari de soare ca să nu i se vadă vânătaia...

Păi dacă e să scriu, o să scriu: că nu m-a atins niciodată – când era plecat pe mare. Că pe fete le-a lăsat să facă ce vor, pe motiv că n-are rost să se omoare cu şcoala că nici el nu s-a omorât şi că, uite, a ajuns comandant de navă şi că o se plece la şi Anvers, că i-au ieşit toate aprobările, inclusiv „de sus de tot” şi că va avea el grijă ca ele să tragă lozuri câştigătoare... „Le bag şi în CC dacă vreau!” – s-a lăudat odată, la un pahar, la „Cireşica”, când am ieşit la masă cu  colonelul ăla de-l tot căuta la telefon.

Aşa este: e un soţ exemplar şi un tată model. Pe aia mică nici măcar n-a pocnit-o când a ieşit prima dată cu al lui H. şi i-au zis sepepiştii. E drept că l-a înjurat (de mamă!) pe Viorel, dar de fată nu s-a atins. Nici pe Ioana n-a pedepsit-o când s-a înhăitat cu Bodo, „ăla de nu e în stare să cânte nici măcar o romanţă, în loc să behăie ca un apucat”.  Cu mine se poartă exemplar în public, mă scoate ca pe vremuri la cârciumă – unde se simte el cel mai bine – şi dacă o ia pe ulei mă mai pomenesc că şi plânge amintindu-şi cât era el de trist când colinda singuratic prin câte un port îndepărtat...

Nu, domnule Dinescu, nu aveţi voie să spuneţi astfel de lucruri despre preşedintele dv şi soţul meu: n-a lovit niciodată un copil cu pumnul, in plex sau in figura, nici chiar pe ăia de l-au înjurat, iar cu familia ştie cum să se poarte ca să-i fie recunoscătoare. Cereţi-vă scuze cât mai aveţi timp să o faceţi de la un preşedinte.

                                              A dv, Maria B.

P.S. Nu băgăm mâna în foc pentru autenticitatea acestei scrisori. I-am trimis o copie dlui Funeriu şi l-am rugat să facă dânsul o expertiză stilistică aşa cum se pricepe, înainte de a apela la dl Grigoraş....