Ne-a scris matusa Natalia. Pentru generatia sa posta si scrisul de mana continua sa ramana mijlocul esential de comunicare. Scrisoarea ei este, ca de obicei, de o simplitate tulburatoare, in ea se spune tot ce este de spus direct, fara inflorituri si fara cuvinte de prisos...“Imi scrie L. ca la voi aveti calduri, da’ poate acum s-o mai fi schimbat. La noi e racoare si a plouat tare doua zile. S-a dus vara, cu caldurile ce le-am avut si noi, dar noi am avut macar aiercondisinu, e bani multi cu electrica, da’ ce sa facem, acusa incepe frigul si or sa fie mai multi bani pentru caldura, s-a scumpit gazu’ mult, si la masini si in case, si toate... de mine, ce sa va scriu, o duc si eu tot mai greu, se simte anii, imi fac ce pot, fetele ma duc la doctor la doua sau trei luni, maine ma duc la analize de diabet si la banca, sa platesc bilurile si sa iau bani pentru ce am nevoie, sa platesc acoperisul, medicamentele s-au scumpit mult, asigurarea o platesc acum 194 la luna, pana anul trecut plateam 200 la an, toate s-au scumpit, si asigurarea la casa, si impozite... Dragii mei, va las cu bine si multa sanatate de la noi si bunul Dumnezeu...”V-ati dat, probabil, seama, ca matusa Natalia scrie nu din Banatul pe care l-a parasit in urma cu multi ani, ci tocmai de pe cealalta parte a oceanului, unde si-a cautat, alaturi de multi alti romani, o viata mai buna si mai libera, poate. Impreuna cu sotul sau, unchiul Gheorghe (Dumnezeu sa-l odihneasca!), s-a stabilit cu o jumatate de secol in urma intr-un orasel de langa Chicago, unde el gasise de lucru la o otelarie. Si-au cumparat, pe credit, o casuta din lemn, din acelea americane, pe care au platit-o si din leafa si din pensie pana li s-a urat. Copiii le-au plecat la rostul lor, el s-a sfarsit din viata acum vreo doua decenii si de atunci matusa traieste singura, incercand sa gospodareasca, cum poate, pensia care se face tot mai mica in fata “bilurilor” tot mai mari. In America sau in Romania, viata batranilor este, in linii mari, aceeasi. Niciunde nu le ajung banii, pretutindeni gazul si curentul se scumpesc, medicamentele inghit lacome putinele economii, iar casa, atinsa si ea de batranete, are mereu nevoie de reparatii. Pentru varstnicii oricarei societati, aceia care au muncit din greu pentru a avea o bruma de siguranta in amurgul vietii, existenta este, pretutindeni, plina de griji si de lipsuri. Si de teama, aproape bolnavicioasa fata de ziua de maine, pe care nimic si niciodata nu o prevesteste a fi mai buna pentru ei. Nici in America si nici in Romania
|