Ministrul Adomniței, deși aflat în concediu de alegeri, își va lăsa amprenta asupa învățământului românesc printr-o lovitură de maiestru: dintr-un foc, din programa școlară (deocamdată a claselor a V-a și a VI-a) dispare cam 30 la sută din materie! O altă schimbare revoluționară este reducerea orarului zilnic la maxim 5 ore, și asta doar în clasele mari.
Va deveni școala mai ușoară și mai atractivă pentru elevi? Înclin să cred că nu. Problema de fond a învățământului nu stă în cantitatea de materie, ci în calitatea ei. Am moștenit de la învățământul comunist – care a avut, cu certitudine, părțile sale bune, altminteri nu ar fi fost unul dintre domeniile în care România a performat – o programă legată de caracteristicile și realitățile acelei perioade, care-și propunea să construiască „omul nou” cu orice preț. Ponderea importantă a materiilor umaniste și nivelul ridicat al celorlalte materii plasa școala spre performanțe fără legătură cu practica economică și socială. Învățământul, ca și cultura, devenise un refugiu și o compensație a lipsei alternativelor lucrative, pragmatice.
De 18 ani încoace lucrurile s-au schimbat și continuă să se schimbe. Componența și dinamica societății sunt cu totul altele. Nația nu mai vreau, la unison, diplome. Oamenii vor mai degrabă să câștige bani, iar școala devine importantă doar în măsura în care-i ajută în atingerea acestui scop. Nu mai funcționează relația directă între pregătirea școlară și posibilitatea să câștige mai mulți bani.
Pe un asemenea fond, școala a continuat să pregătească copiii într-o manieră mai degrabă disciplinară decât stimulativă. Accentul s-a păstrat pe volumul de cunoștințe, în detrimentul tehnicilor de însușire. Uneori acest lucru a fost direcționat cu interes, spre a-i obliga pe părinți să recurgă la soluții de pregătire extrașcolare. Baza cunoștințelor din diverse domenii a rămas cam aceeași de pe vreme a reformei lui Spiru Haret, deși progresele din știință și tehnologie impun cu totul alte standarde. De aceea cred că măsura inițiată de minister are mai degrabă o conotație populistă decât una practică. Accentul va trebui pus pe depistarea abilitățilot și talentelor specifice ale copiilor și pe stimularae lor, nu pe burdușirea creierelor lor cu cunoștințele care nu le vor fi niciodată de folos în practică. Ei trebuie învățați să învețe în primul rând, să acumuleze sistematic, să facă uz de aceste cunoștințe. Dar pentru asta sunt necesare schimbări de fond la nivelul resurselor umane. Iar aceasta necesită timp prețios, pe care-l pierde acum învățământul cu felurite experimente lipsite de finalitate. Între care e acela de a-i ajuta pe elevi să treacă prin școală mai ușor: pe principiul gâștei prin apă.