Dacă tot sunt invocaţi la fiecare propoziţie pe care o emite preşedintele în exerciţiu, “mogulii” au decis să iasă la bătaie. Şi au făcut-o într-un mod lipsit de orice echivoc. Prudentul Sorin Ovidiu Vântu a lăsat la o parte orice precauţie şi a declarat că în ultimii cinci ani am avut parte de “cea mai cretină conducere de stat”, în timp ce Patriciu, din a cărui memorie nu se şterge noaptea petrecută în arestul Parchetului, este de părere că “un scelerat nu mai poate fi preşedintele României”.

Şi ca să dovedească acest lucru, pune în circulaţie un filmuleţ, realizat în timpul campaniei electorale din 2004, de pe la Ploieşti, în care candidatul (pe atunci primar general al Capitalei) îi arde o scatoalcă unui puşti obraznic care lansa slogane neconforme cu programul Alianţei (”Trăiască Iliescu!” – zice Patriciu, ca martor ocular şi auditiv). Cameramanul care a filmat scena zice  că nu-şi aminteşte gestul incriminat, însă acesta este cât se poate de clar: Băsescu îl plesneşte pe puşti şmechereşte, privind în altă parte.

N-a fost, desigur, o lovitură care să-l dea peste cap pe acesta (se vede, dealtfel, că bătutul râde, ferindu-se) şi nu despre asta este vorba. Desigur, adversarii preşedintelui speculează episodul dorind să arate naţiunii pe cine vor unii să voteze: un om violent, care bate copii!

Fără îndoială, cazul care se face pe marginea acestei secvenţe este disproporţionat. Putea fi vorba, la urma-urmelor, de un gest aproape amical, ca un fel de bobârnac care vrea să spună: mai ţine-ţi gura, potaie mică pesedistă ce eşti! Alta este, după mine, problema: modul cum reacţionează Traian Băsescu, într-o situaţie neprevăzută. Luat prin surprindere de prezentarea secvenţei într-o emisiune de televiziune la care era invitat, Băsescu nici nu a confirmat, nici nu a negat realitatea înregistrării.

 “Trebuie să o văd, înainte de a da o explicaţie” – a spus el, vizibil încurcat deşi tocmai o vizionase,  încercând chiar să găsească un motiv: “Trebuie văzut, poate m-a înjurat, poate i-a vorbit urât femeii…”. Adică, dacă înjura sau vorbea urât, era cât se poate de firesc să fie plesnit. Abia după vreo două ore, timp în care a întors cazul pe toate feţele împreună cu echipa sa de campanie, a făcut o declaraţie publică în care, însă, n-a explicat în nici un fel episodul. Ne-a spus că iubeşte copiii, că nu şi-a bătut niciodată fetele (nu le-o fi scăpat nici măcar o scatoalcă, pentru vreo obrăznicie?) şi că…Patriciu a fost scutit de o datorie de 600 milioane de către Năstase. A mai spus ceva şi de Ponta (acesta era în studio, la dezbaterea cazului) că i-a ţinut copilul în braţe, despre campania tot mai murdară, dar nimic despre copilul de la Ploieşti: l-a plesnit sau nu l-a plesnit? Secvenţa e reală sau e o făcătură?

Este, dealtfel, o tehnică utilizată frecvent de Traian Băsescu, aceea de a ocoli răspunsuri tranşante în chestiuni incomode şi de a deturna discuţia spre eternele sale obsesii: Vântu, Patriciu, Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc. Şi alţii…