Alegerile de la Partidul Conservator marchează un moment important în istoria de aproape 14 ani a celui mai proeminent dintre partidele "mici". Spun important, pentru că, în ciuda unui stereotip sau a unor rezerve, Partidul Conservator - fost Umanist - are deja o tradiţie la guvernare sau în preajma ei. Începând din 2000 şi până la finele lui 2006, partidul lui Dan Voiculescu s-a aflat neîntrerupt în prima linie a deciziilor politice. Cea mai mare performanţă a sa este aceea de a fi înclinat balanţa puterii, după alegerile din 2004, spre Alianţa DA, după alianţa electorală pe care o făcuse de două ori cu PSD. Cum şi în ce condiţii s-a întâmplat acest lucru - nu mai are prea multă importanţă. Important este faptul că de la o "jucărie personală" a magnatului Dan Voiculescu - cum părea să fie până în 2000, a evoluat spre o formaţiune viabilă, de sine stătătoare, cum o dovedeşte această rundă de alegeri desfăşurată duminică.
Există o prejudecată care îi face pe comentatorii care nu îl simpatizează pe Voiculescu să transfere această  antipatie asupra a tot ceea ce este legat de el. Nu este neobişnuit ca acţiunile PC-ului să fie ironizate sau persiflate în ideea că nu reprezintă altceva decât o anexă a patronului grupului INTACT şi că partidul ca atare nu există decât datorită banilor şi influenţelor  pompate în el de către Dan Voiculescu. Ei bine, aceste alegeri - care au făcut deliciul amatorilor de scandal si can-canuri - nu demonstrează altceva decât că partidul începe să funcţioneze dincolo de dorinţele şi voinţa preşedintelui fondator şi că - asemeni duhului scăpat din clondir - nu mai poate fi controlat de către acesta. Ar fi o naivitate să ne închipuim că de mâine Partidul Conservator va funcţiona ca o identitate independentă. El este încă legat printr-o multitudine de fire nevăzute de voinţa patronului, retras din consiliul de administraţie, dar înca deţinător al capitalului social majoritar. Nici faptul că alegerile au cam ieşit aşa cum şi-a dorit acesta nu mi se pare relevant. Desigur, au existat multe neclarităţi si confuzii organizatorice şi de statut - de pildă, e absurd ca cei trei candidaţi să fi obţinut mai multe voturi împotrivă decât pentru, iar câştigătorul să fie decis cu voturi "cumpărate" - dar astea sunt deja amănunte. Însăşi manifestaţia de protest din sală mi se pare un semn bun - semnul trezirii la realitate a unor oameni resemnaţi să fie conduşi, dirijaţi cu mână de fier.
Din acest "scandal" ar putea să iasă chiar viitoarea identitate a unui partid marcat până acum de impactul negativ pe care l-a avut la o categorie a electoratului personalitatea liderului său istoric şi deciziile  sale contradictorii. Deocamdată, conservatorii au a se linişti, a înghiţi găluşca primului şef de partid femeie din România, şi a-şi regândi strategia electorală în scrutinul pentru locale unde pentru prima dată vor merge fără eticheta lui  "Felix". Şi care va fi cel mai concludent test de viabilitate al formaţiunii.