Dacă în urmă cu o săptămână, după validarea membrilor Colegiului CNSAS de către Parlament lucrurile păreau că intră pe făgaşul obişnuit, scandalul a izbucnit odată cu rezultatul-surpriză al alegerii noului preşedinte. Dl Ticu Dumitrescu, cel care de vreo două luni încoace se purta de parcă ar fi fost deja ales, a avut surpriza năucitoare să fie întrecut la scor tocmai de cel pe care încercase să-l înlăture dintre candidaţi, ca fiind omul care 'măcelărise' legea care îi poartă numele, la finele legislaturii 1997-2000, 'Nominalizat' de premier, asigurat de PSD şi PRM, Ticu Dumitrescu nu mai avea de trecut decât această formalitate. Care s-a dovedit de netrecut.Am toată stima pentru trecutul încărcat de suferinţe al lui Ticu Dumitrescu. Am apreciat ceva mai rezervat excesele sale, de orice fel, dar am considerat demnă de toată admiraţia lupta sa pentru scoaterea la iveală a imensului rău pe care l-a făcut Securitatea prin pervertirea gândirii şi comportamentului oamenilor asupra cărora şi-a exersat nefasta influenţă. Din păcate, entuziasmul dlui Ticu nu a fost acoperit şi de necesara competenţă în impunerea acestei iniţiative legislative. Nefiind apt să-şi alăpteze copilul cu necesarele subtilităţi juridice, s-a văzut deposedat de acesta, redus la situaţia de a urmări doar cum este schimbat şi modelat să corespundă unui alt tip de cerinţe decât cele la care se gândise el. Faptul că vechi tovarăşi de luptă antitotalitară nu l-au socotit, la vremea respectivă, apt să conducă instituţia care se crease din demersul său l-a scârbit în aşa măsură încât i-au trebuit vreo şase ani ca să revină la sentimente mai bune.A reapărut pe scenă atunci când CNSAS a redevenit o miză pentru politicienii activi. A intrat în joc fără să-i ghicească subtilităţile, crezând că toată lumea este de bună intenţie. N-a sesizat disputa subterană dintre liberalii lui Tăriceanu şi democraţii lui Boc, păţind, în ultimă instanţă, ceea ce-a păţit şi fostul său adversar politic, Ion Iliescu: s-a trezit scos din joc tocmai când credea că lumea are mai multă nevoie de el ca oricând. Decepţia şi amărăciunea l-au făcut să joace prost scena 'eliberării'. Nu era nici linişte şi nici fericirea în sufletul său. Şi-a vărsat oful pe cine a nimerit, dar în special pe cel care i-a suflat funcţia - Turianu. I-a acuzat pe Boc şi pe Băsescu. A zis că-şi dă demisia şi că nu revine decât dacă se anulează alegerile şi i se cer scuze. A plecat acasă negru de supărare, lăsându-i pe aliaţii săi să se ciondănească pe tema tradiţională a nerespectării înţelegerilor.Viaţa-i viaţă, însă, şi lucrurile nu pot fi întoarse. Votul a fost, chiar dacă cu rezultat neaşteptat, democratic. Legal el nu poate fi clintit. Turianu e preşedinte şi nu există nici un motiv să poată fi revocat. Şi nici măcar nu sunt sigur că n-ar putea fi un preşedinte mai bun decât ar fi fost Ticu Dumitrescu. Mai imparţial şi mai exact în judecăţi. Are dreptul să i se dea şansa să demonstreze acest lucru. Iar pentru decepţia dlui Ticu Dumitrescu, vinovaţi şi răspunzători sunt cei care i-au oferit iluzia că este deja ales. Democraţia are păcatele ei, dar, din păcate, nu s-a găsit încă mijlocul cel mai potrivit de a o suplini.