Din '70 și '75 în România nu au mai avut loc inundații catastrofale ca cele din Banat și Ardeal, din această primăvară. Localități întregi s-au trezit descoperite în fața unei naturi perfide care a cotropit și distrus munca de o viață a mii și mii de oameni. În 'săptămâna patimilor' bănățenii întâmpină Paștele și nașterea lui Isus Hristos cu tristețe și cu deprimare, alegând puținul care le-a mai rămas după trecerea apelor. Case, acareturi, vite și păsări, provizii au dispărut în cele câteva zile în care prea-plinul lăsat din ceruri n-a întâlnit în calea sa nici un obstacol. Odată în plus apele și frământările pământului fac ravagii într-o civilizație materială rămasă tributară unor secole revolute de civilizație. Făcute din țărână, casele bănățeanului se întrec în țărână dizolvându-se pur și simplu, odată cu avutul oamenilor. Parcă printr-un blestem, cei mai afectați sunt și cei mai amărâți, pentru care speranța înălțării unei noi case apare ca un vis îndepărtat și nerealizabil. Disperarea lor, căreia nimeni nu știe cum să-i răspundă, răsună în pustiurile unei țări preocupate mai mult de de feluritele aventuri politice decât de viața și existența lor. Un straniu sentiment de amorțire a solidarității umane învăluie peisajul. Oamenii privesc la televizor, compătimesc, dar nu fac nimic. Oficialitățile, pișcate de mass-media, zic cu jumătate de gură că va oferi materiale de construcție. Și atât. Paradoxal, tsunami-ul din îndepărtata Asie a stârnit mai multe bune sentimente decât aceste inundații. S-au făcut chete, colecte, teledonuri, televiziunile s-au înghesuit cu mesaje de solidaritate, s-au strâns bani. Pentru amărâții noștri, însă, nimeni nu mișcă un deget. Nici măcar Ministerul 'Amenajării Rurale', cel care ar avea acum un minunat prilej să demareze un program de reconstrucție a satelor românești, nu din pământ amestecat cu bălegar, ci din materiale 'europene', nu face nimic, al său ministru fiind mai ocupat de răfuieli politice decât de gestionarea sectorului de resort. Treziți-vă, frați români, măcar acum, la ceas de retrăire biblică! Aruncați-vă privirile spre cei aflați în durere, goi și fără de adăpost, după trecerea stihiei, și ajutați-i să le renască măcar speranța... |