Şantajul nu este o noutate în presa românească. El a fost redescoperit după '90, când societatea a refăcut tipul de relaţii existente în perioada interbelică. Atunci şantajul de presă a fost ridicat la rangul de artă; Pamfil Şeicaru rămânând în istoria presei nu doar ca un condei remarcabil şi ca un manager de succes. 'Şantajul şi etajul' a fost sloganul care a etichetat somptuosul sediu al 'Curentului' din buricul Bucureştilor, înălţat cu contribuţiile nebenevole ale unor potentaţi ai vremii care aveau câte ceva pe conştiinţa afacerilor sau a activităţilor publice pe care le desfăşurau.Ceea ce s-a întâmplat la trustul 'Gazeta' nu miră aproape pe nimeni din presă. Erau lucruri cunoscute, acceptate însă tacit atâta timp cât nimeni nu protesta. Mai ales cei şantajaţi, mulţumiţi să-şi poată vedea de treabă dacă plătesc 'taxa de protecţie' solicitată de jurnaliştii-scenarişti. Ceea ce dovedeşte din capul locului că numai curaţi ca lacrima nu erau nici ei. Ceea ce este surprinzător - ca să spun aşa - este că această reacţie la adresa corupţiei şi infracţionalităţii din presă are loc la Cluj şi într-un caz incomparabil mai puţin spectaculos decât unele a căror faimă a atins notorietatea. Sunt, în Bucureşti, gazete cu mari pretenţii care s-au dedat la acest sport, de-a lungul vremii, aproape pe faţă şi din a căror politică editorială s-a putut observa cu claritate cum, după atacuri furibunde, s-au încheiat înţelegeri contractuale care au stins ca prin minune incendiile critice. Tot la fel de vizibil a fost şi modul în care unii jurnalişti au prosperat - personal - peste noapte - ajungând să concureze VIP-urile afacerilor la maşini, vile şi chiar şi la amante. Aici, însă, Parchetul n-a mişcat un deget, neîndrăznind să se autosesizeze. Nici chiar dezvăluiri suficient de explicite, referitoare la aceste şantaje nu i-au convins pe procurori. Aceste situaţii au dat, bineînţeles, curaj unor gazetari întreprinzători, precum cei de la 'Gazeta' care au abordat construcţia trusturilor de presă într-un mod cât se poate de 'ştiinţific' pe baza experienţei acumulate la vârful presei de referinţă.Anunţată cu erodarea încrederii de care încă se mai bucură, presa are nevoie să se cureţe de aceste sechele. Iar atitudinea exprimată cu acest prilej este un semn îmbucurător de refuz al pactizării cu colegii de breaslă incorecţi, în numele unei păguboase solidarităţi...