A trebuit ca directorul RADET să fie înhăţat pentru o banală mită (banală - pentru că fenomenul e la ordinea zilei) ca să aflăm ce câştiguri fabuloase au directorii de Regii, ca răsplată a faptului că gestionează bunurile statului. Şi că mita reprezintă, uneori, un soi de bacşiş care vine ca la frizeri, în completarea venitului. Dl Dabela avea planificat un câştig anual de aproape un miliard - salariul ca salariul - la nivelul unui secretar de stat. Dar erau sporurile şi primele - acestea din urmă, de un milion pe zi! Deci, făcea treabă nu făcea, era cald în case sau nu era, dl Dabela se premia cu un milion - indiferent de felul zilei - de muncă sau de sărbătoare. Vă veţi întreba, desigur, cum era posibil aşa ceva? Nu-l controla nimeni pe director? Nu controla nimeni contabilitatea Regiei? Nici unul dintre membrii Consiliului de Administraţie - oameni puşi acolo să vegheze tocmai la corecta gestiune a banului public - nu a fost şocat de această scăldătoare cu bani în care se lăfăia directorul? Aici mi se pare că este buba multor situaţii similare: Consiliile de Administraţie. Acestea au încetat să fie structuri de veghe şi s-au transformat în adevărate găşti de privilegiaţi. Faptul că legea zice că un membru C.A. primeşte 20% din veniturile directorului, lămureşte totul: cu cât i se aprobă directorului venituri mai mari, cu atât creşte şi suma cu care membrii C.A. pleacă acasă după fiecare şedinţă! Cine e nebun să-şi mai pună întrebări sau să atragă atenţia? Cu atât mai mult cu cât desemnarea celor care fac parte din consiliile de administraţie a devenit un mijloc prin care autorităţile recompensează serviciile sau loialitatea anumitor persoane pentru care nu mai au alte funcţii. Sau cărora le ridică în felul acesta nivelul de trai bugetar. Aşa încât, hai să nu ne mai mirăm, ca proştii, ce salarii ale groazei au unii slujbaşi ai statului şi să ne întrebăm mai degrabă cine are interesul să menţină acest sistem de păgubire a bugetului?