Suntem mari specialişti în a face ceea ce trebuie mai târziu şi cu jumătăţi de măsură. Un astfel de lucru îl reprezintă fluidizarea traficului auto. Responsabilii din domeniu au aşteptat timp de patru ani ca să ia o măsură care se impunea de mult: să dezvolte câteva sensuri unice importante, care să permită o anumită descongestionare a circulaţiei rutiere. Pe Calea Victoriei - cea mai sensibilă arteră - s-a revenit, practic, la ceea ce politia revoluţionară se simţise datoare să răstoarne. Dar s-a revenit de o manieră care nu numai că nu aduce nimic mai bun, dar amplifică bulibăşeala la cote greu de imaginat. Dincolo de haosul creat în cele două pieţe - Victoriei si Naţiunile Unite - de soluţii neinspirate si neconforme cu valorile reale de trafic, tot ce se câştigă pe cele patru benzi ce aduc coloanele de la Piaţa Victioriei, se pierde cu vârf şi îndesat pe porţiunea de la Palat până la bd Carol. Parcajele de pe o parte şi de pe alta reduc aici accesul la doar două benzi, iar o serie de stopuri inutile (cum e cel de la Telefoane), fragmentează ceea ce mai rămăsese. Nu mai vorbesc de aiureala ce rezultă din străduţele de acces pe care s-a păstrat un sens dublu (C.Miile) lipsit de orice sens şi de incapacitatea agenţilor de circulaţie de a reglementa problemele generate la ore de vârf de parcările neautorizate. Calea Victoriei rămâne, cel puţin deocamdată, un model de cum nu trebuie procedat dacă se doreşte o fluidizare reală. De stil pompieristic (scuze, domnilor pompieri, dar aşa e vorba) şi de metodă fără metode.