Probabil cã nicãieri în lumea civilizatã nu este mai uºor sã fii bogat ca în România. Nu mai conteazã cum ai strâns averea (ºtiþi povestea cu milionarul american care ruga sã nu fie întrebat cum a fãcut primul milion) deºi în scurta noastrã istorie, de doar douã decenii, traseul parcurs de fiecare bogãtaº poate fi reconstituit cu relativã uºurinþã. Conteazã doar cã ai o avere la care strãmoºii tãi n-ar fi visat ºi cã aceasta joacã un rol important în viaþa ta. Pretutindeni în lume, vechile averi s-au aºezat pe un fãgaº de civilizaþie ºi normalitate, din rândul oamenilor cu bani desprinzându-se câþiva dintre campionii caritãþii. Bogãþia nu mai este acolo un scop în sine, oamenii au învãþat sã convieþuiascã cu starea asta ºi nu toþi devin paranoici. Sunt celebre cazurile de oameni super-bogaþi care duc o viaþã absolut obiºnuitã. Extravaganþele sunt, cel mai adesea, atributul noilor îmbogãþiþi sau al celor care reuºesc acest lucru prin mijloace nu tocmai ortodoxe.
ÃŽn România se poate desprinde deja un portret-robot al bogãtaºului autohton. Cel mai adesea provine dintr-un mediu defavorizat de principiile ºi exigenþele comunismului. Categoria „biºniþarilor”, a celor cu iniþiativã ºi cu putere de risc, pe care erau însã nevoiþi sã ºi le þinã în frâu pentru a nu intra în conflict cu principiile societãþi egelitariste. Odatã desprinºi din aceste restricþii, s-au desfãºurat ºi au început sã acumuleze, într-un proces cel mai adesea fãrã reguli sau cu reguli ignorate.
Cea mai pertinentã caracteristicã a acestui „om nou” este nevoia imperioasã de a-ºi etala bunãstarea: cu cât maºina pe care ºi-o cumpãrã este mai mare, mai puternicã ºi mai scumpã, cu atât aceste calitãþi se rãsfrâng asupra persoanei sale. Cu cât vila are mai multe camere ºi mai multe utilitãþi pe care nu ajunge sã le foloseascã, cu atât sentimentul sãu de intangibilitate creºte. Atunci când nu reuºeºte sã-ºi ridice nevasta la standardele noii sale condiþii, renunþã la ea ºi-ºi ia o amantã cât mai decorativã ºi cât mai costisitoare. Face lungi ºi dese sesiuni de shopping în oraºele ºi magazinele cele mai scumpe, de unde aduce produse pe care sã le etaleze la ocaziile festive. Cu cât un obiect e mai scump, cu atât mai puþin va conta dacã-i foloseºte la ceva. Important e cã-l posedã ºi-l poate arãta „concurenþei”. Arde de dorinþa de a fi înregimentat în detaºamentele mondene care hrãnesc cu ºtiri extravagante publicaþiile tabloide ºi televiziunile dedicate. Treptat, banii îi dau convingerea cã este mai frumos, mai deºtept ºi cu mai multe drepturi decât restul lumii.
Bogãtãºul de azi este cobaiul guvernãrii: aceasta îl protejeazã ºi-l ajutã din toate puterile sale liberale sã-ºi ducã viaþa în cele mai bune condiþii. Îl sprijinã pentru ca traiul superîndestulat sã-l coste cât mai puþin posibil, prin politica relaxatã la adresa produselor ºi serviciilor de lux, care în România par sã meargã cel mai bine. Cota unicã de impozitare, pentru ei devenitã cotã unicã de îmbogãþire este formula magicã care face ca luxul în România sã fie mai ieftin ca oriunde altundeva. Egalitatea în faþa fiscului reuºeºte miracolul de a-i face pe bogaþi mai bogaþi. Iar pe sãraci mai sãraci. Trãim într-un paradis fiscal care este, în acelaºi timp, ºi un infern. Depinde de unde priveºti problema.
|
|
| Accesari:
2306
|
Adauga o opinie