Catastrofismul ºi pesimismul ºi-au dat parcã mâna în a face din momentul îndelung aºteptat al intrãrii noastre în Uniunea Europeanã unul plin de semne de întrebare. Dupã ani de entuziasm ºi de optimism, generate de o percepþie parþialã a realitãþilor unioniste, încep sã aparã temerile. Este ca atunci când îþi dai jos gardul care-þi apãrã sãrãcia ºi vezi cum se nãpustesc asupra rãzoarelor firave din grãdina ta orãtãniile vecinilor mai avuþi. Nu prea vezi oportunitatea ca ºi animalele tale, mai flãmânde, sã pascã din ograda lor...
De la 1 ianuarie 2007, datã care pãrea atât de îndepãrtatã, România a intrat într-o nouã etapã a istoriei sale. De la Revoluþie ºi pânã acum nu am fãcut altceva decât sã ne pregãtim - aºa cum am ºtiut ºi am putut - pentru un alt tip de existenþã, într-o societate complexã, cu mult mai puþine bariere, cu o concurenþã sporitã ºi cu un alt orizont de aºteptare. Noi n-am prea vãzut sau n-am vrut sã vedem costurile unei vieþi mai bune, imaginându-ne adesea integrarea ca pe un soi de camion cu ajutoare venite ca la revoluþie. Desigur, integrarea va pune probleme mari întreprinzãtorului român. Mulþi nu vor rezista. Cei care vor trece însã hopul acesta vor rãmâne ºi vor reprezenta vârful de lance al progresului. Competiþia va fi ºi cea care va ridica nivelul de trai. Scumpirile vor fi inevitabile, pentru cã pe principiul vaselor comunicante, nu se vor putea menþine diferenþele actuale. Dar acestea vor împinge salariile în sus, spre niveluri comparabile cu restul Uniunii. Nu peste noapte ºi nu uniform - epoca egalitarismului a apus definitiv. Cei mai spãimoºi se tem de depopularea þãrii, odatã cu înlãturarea barierelor de orice fel. Avem deja vreo douã milioane de români în afarã. Probabil cã vor mai pleca vreun milion. Locul nu va rãmâne însã gol. Se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat ºi în alte pãrþi, de-a lungul valurilor succesive de aderare. Vom avea cãpºunarii noºtri, veniþi din Basarabia, China, Ucraina sau de prin alte locuri unde nivelul de viaþã din România va fi privit aºa cum priveam noi nivelul din Uniune. Apoi va urma valul întoarcerilor: în cel mult cinci ani, aproape jumãtate dintre cei plecaþi se vor întoarce, gãsind acasã oportunitãþi superioare celor din þãrile în care au emigrat în cãutare de locuri de muncã ºi de un trai mai bun.
România e o þarã promiþãtoare. Pãcat cã e locuitã - spune un banc cu notorietate. Sunt sigur, însã, cã numãrul celor care fac din ea o þarã micã ºi sãracã va scãdea pe mãsurã ce oamenii vo constata cã pot sã facã lucruri mai bune pentru ei ºi pentru cei din jur, pe mãsurã ce clasa politicã se va cerne ºi la vârf vor rãmâne cei compatibili cu exigenþele adevãratului spirit european. România, cred, va putea fi locuitã de cei care o meritã.
|