Nu este prima dată când abordez acest subiect. Am făcut-o, parcă, și anul trecut, sub imperiul aceluiași sentiment. Este același care mă încearcă de câte ori urmăresc pe Discovery traversarea disperată de către coloanele de antilope a râurilor pline de crocodili din Africa, sau asaltul sinucigaș al somonilor pe râurile de munte din Alaska, spre amontele unde vor muri după ce-și vor depune icrele. Cam așa se întâmplă cu o anumită categorie de români care, din primele zile ale anului nou iau cu asalt ghișeele fiscului pentru a-și plăti taxele. Fac acest lucru aproape cu disperare, înfruntând nu doar vremea mizerabilă, cu geruri și polei, dar și lipsa de pregătire și de organizare a instituțiilor respective. Sunt, majoritatea, oameni în vârstă, bolnavi, cu frica lui Dumnezeu și a Statului, care nutresc teama secretă că dacă vor fi prinși cu taxele neplătite li se va lua pensia sau cine știe ce alte represalii ar putea avea de suportat. În timp ce marii datornici stau încă cu burta la soare pe plajele unor țări mai calde, neîncărcându-și mintea cu amănunte de acest gen, micii contribuabili dau tribut de vieți corectitudinii în relația cu statul. Anul trecut un biet cetățean a murit așteptându-și rândul la coadă. Anul acesta, deja câțiva s-au ales cu picioare rupte și cu capete sparte din cauza poleiului. De cealaltă parte, ministerul și reprezentanțele sale se declară surprinse de avalanșa de plătitori și nu-și explică fenomenul. Se și amuză în sinea lor, de faptul că, în timp ce prin alte țări, mai civilizate, agentul fiscal bate la poartă și-l roagă pe contibuabil să-și achite datoriile, noi nu avem așa ceva. Nici măcar pentru răi platnici. Cât despre facilitatea ca cei care pot, să-și plătească taxele prin Internet, ea este privită încă - în ciuda optimismului ministrului Nica - în genul unui film de science fiction. Dacă nu un computer, măcar un ghișeu în plus devine un obiectiv de domeniul imposibilului. De-aia cred că suntem o țară atipică. Îmi vine chiar să zic 'utopică'. |